150 DE ANI DE LA MOARTEA EROULUI NAȚIONAL AVRAM IANCU

Simpozionul „Avram Iancu în memoria poporului român” s-a  înscris manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la moartea eroului național Avram Iancu.

Simpozionul s-a desfășurat în perioada 26-28 mai 2022 și a fost organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Municipiului București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București în colaborare cu  Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” și cercurile „Cultul Eroilor” din  școlile bucureștene: Colegiul Economic „Viilor”, Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ”Dumitru Moțoc”, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” și Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod”.

Prin organizarea acestui simpozion s-a dorit ca elevii să cunoască istoria, imaginea eroului Avram Iancu, rolul pe care acesta l-a avut în revoluția română de la 1848-1849, să cerceteze și să descopere patrimoniu național, să cinstească eroii neamului românesc, să fie responsabili față de valorile trecutului.

În prima zi a simpozionului municipal elevii au vizitat Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” îndrumați de distinsa doamnă muzeograf dr. Valeria Bălescu care le-a prezentat firul istoric al existenței noastre, pornind din preistorie, antichitate, Evul Mediu, modernitate si ajungând până în zilele noastre, evidențiind rolul jucat de Avram Iancu în istoria poporului român. Au audiat un moment din ”Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, în interpretarea actorului George Cozorici.

În cea de-a doua zi a simpozionului am avut-o ca invitat pe doamna colonel (r.) prof. univ. dr. Repez Filofteia care le-a vorbit elevilor despre Avram Iancu, numit și ”Crăișorul munților”. Elevii, îndrumați de profesori, au pregătit și prezentat lucrări având următoarele teme de interes: ”Copilăria și adolescența lui Avram Iancu”, ”Avram Iancu – figură emblematică pentru istoria României”, ”Avram Iancu – Jertfă și simbol național”,” Avram Iancu, mit și legendă populară pentru cântec și doină”, ”Omagiu artiștilor plastici – Avram Iancu”( Colegiul Economic ”Viilor”),  ” Avram Iancu- o viață în slujba dreptății”, ”Avram Iancu – Din Țara Moților în inima Românilor”, ”Avram Iancu în corespondența vremii”( Liceul Teoretic ”Dimitrie Bolintineanu”), ”Avram Iancu: personalitate, erou, mit”, ”Intervenția lui Avram Iancu în revoluția din 1848-1849”, ”Sfârșitul lui Avram Iancu” (Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița”), ”Ultimii ani din viața lui Avram Iancu” (Colegiul Tehnic de Alimentație Publică ”Dumitru Moțoc”), ” Monumente, busturi dedicate lui Avram Iancu” (Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod”), ”AI  carte, AI parte –Avram Iancu în  conștiința copiilor”, ”Lupta românilor din Transilvania pentru libertate națională” (Școala Gimnazială ”Avram Iancu”). Activitatea s-a desfășurat on-line, pe platforma ZOOM.

Ultima zi a simpozionului s-a desfășurat la Biserica Kretzulescu și la bustul lui Avram Iancu, aflat în vecinătatea bisericii. Am asistat la un moment solemn în amintirea lui Avram Iancu (pomenirea acestuia și sfințirea bucatelor de către părintele paroh Vasile Răduca).

Am fost emoționați să ascultăm cântecul tulnicului, interpretat de domnul Cătălin Tzetze Rădulescu care ne-a oferit informații despre povestea tulnicului: trecut, prezent și viitor.

A  urmat apoi un scurt recital de poezie populară pregătit de elevii cercurilor „Cultul Eroilor”.

Momentul muzical a fost pregătit de doamna Floarea Calotă, marea interpretă a cântecului nostru popular. Glasul îndrăgitei cântărețe, profund și puternic a făcut să curgă lacrimi de bucurie din ochii celor prezenți. Un cântec de dragoste și dor, baladă pentru străbuni.

Cântecul ”Balada lui Avram Iancu” a fost interpretat de tânăra artistă, domna Cristiana-Elena Soreanu.

La eveniment au participat domnul general de brigadă (rtr) Grigore Buciu, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, domnul colonel (rtr) Dumitru Roman, redactor șef al revistei ”România Eroică”, domnul colonel (r) Petru Gurău, organizator și președinte al filialei București a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, domnul colonel (rtr) Eugen Lazăr, vicepreședinte al filialei București a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, domnul prof. univ. dr. Ioan Condor, președintele filialei Municipiului București a Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, domnul Florian Laurențiu Stoica, președinte al Fundației literar-istorice ”Stoika”, distinși invitați, profesori și părinți.

Elevii au depus o coroană de flori la bustul lui Avram Iancu.

La final activităților, elevii au primit diplome, cărți și reviste oferite de filiala Municipiului București a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, Fundația literar-istorică ”Stoika” și filiala Municipiului București a Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”.

Mulțumiri Inspectoratului Școlar al Municipiului București, îndeosebi domnului Manea Mihai, inspector școlar și profesor de istorie pentru tot sprijinul acordat bunei desfășurări a activităților și domnului Romică Zaharia – Roza Zah pentru ”scrierea” prin fotografie a activităților din cadrul simpozionului.

Prin prezentarea acestor activități s-a urmărit readucerea în actualitate, îndeosebi pentru elevi, a unor momente legate de zbaterea și jertfa înaintașilor noștri.

Mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și care au sprijinit desfășurarea activităților din cadrul Simpozionului Municipal ”Avram Iancu în memoria poporului român”.

Sperăm să continuăm și în anul următor un astfel de eveniment.

Lucreția Nechifor – vicepreședinte al filialei Municipiului București a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.