LA MULȚI ANI ROMÂNIA! UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, 163 DE ANI!

MESAJUL PREȘEDINTELUI ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EORILOR ”REGINA MARIA”, CU OCAZIA ZILEI UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE, 163 DE ANI: 1859-24 ianuarie-2022.

 

Luni, 24 ianuarie 2022, sărbătorim împlinirea a 163 de ani de la Mica Unire-Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voință politică al liderilor din cele două principate românești și prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Prin Unire s-a format statul unitar care a adoptat numele de România, cu Capitala la Bucureşti, cu o singură Adunare, un singur Guvern și un singur Domn.

Astfel, data istorică de 24 ianuarie 1859 a marcat realizarea aspirațiilor naționale ale revoluționarilor pașoptiști, de înfăptuire a Unirii Principatelor Române „actul întregii națiuni române” (Mihail Kogălniceanu).

Un rol determinant în modernizarea noului stat creat l-a avut colonelul Alexandru Ioan Cuza, domnitor unic, ales succesiv la 5 ianuarie 1859, în Moldova şi la 24 ianuarie 1859, în Țara Românească, care, în scurta sa viață (53 de ani) și domnie (24 ianuarie 1859-11 februarie 1866) a impus reforme reale și importante (agrară, fiscală, electorală, a învățământului, justitției, organizarea Armatei Naționale Moderne), ducând la o maximă dezvoltare modernă a tânărului stat, România.

Începând cu acest moment decisiv al istoriei noastre a început marea luptă a României pentru recunoașterea țării în lume și pentru recunoașterea independenței sale, în anii 1877 – 1878, având ca scop unirea tuturor românilor, în 1 decembrie 1918, într-un stat național unitar și a constituit primul pas în afirmarea modernității țării și a integrării europene.

Astăzi România este membră cu drepturi și obligații depline a UE și NATO și își aduce aportul important la dezvoltarea, evoluția și securitatea celor două structuri

Pentru cinstirea evenimentului istoric de azi, reprezentanții Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, în strânsă cooperare cu cercurile ”Cultul eroilor”, alături de reprezentanți ai Ministerelor Apărării Naționale, Culturii, ai altor structuri guvernamentale și neguvernamentale, invitați de seamă ai spiritualității românești și cu sprijinul autorităților administrației publice centrale și locale se vor prinde în Hora Unirii, sărbătorind cum se cuvine Mica Unire, prin diferite ceremonii și acțiuni organizate la monumentele dedicate Unirii Principatelor Române, din București și din țară, cu respectarea măsurilor de securitate sanitară, restricții generate de pandemia de Covid-19.

Dragi compatrioți, camarazi, prieteni și colaboratori, în condițiile grele de azi pentru țară, ale instabilității securității mondiale, europene și regionale, ale amenințărilor posibilului război la granițele țării, ale efectelor negative ale crizelor economico-financiară, energetică și ale pandemiei sanitare care afectează grav calitatea vieții românilor și interesele naționale, ne revine onoarea și datoria sacră de a fi uniți, solidari și curajoși în lupta pentru depășirea tuturor greutăților, riscurilor și amenințărilor în desfășurare.

Astfel, 24 ianuarie 2022 constituie prilejul oportun pentru a ne arăta respectul și recunoștința, de  a ne aduce omagiul față de înaintașii noștri, făuritori ai istoriei gloriose a țării, de a acționa concret și ferm pentru apărarea intereselor și obiectivelor naționale și de a reconfirma determinarea noastră în a duce mai departe idealurile patriei noastre unite, ale căror baze au fost puse la 24 ianuarie 1859, prin înfăptuirea Micii Uniri, pentru afirmarea bunăstării, demnității, libertății, culturii și tradițiilor  românilor, pentru apărarea independenței, unității, integrității și suveranității României.

În numele meu, al membrilor, colaboratorilor și simpatizanților Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, exprim prețuirea și recunoștința față de făuritorii Unirii Principatelor Române, din 1859 și ai României unite, din 1918 și urez tuturor românilor sănătate, bucurii, succese depline, noroc, credință în Dumnezeu și putere de luptă în apărarea idealurilor seculare ale României.

NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR!

LA MULȚI ROMÂNIEI UNITE, LIBERE, SUVERANE ȘI INDEPENDENTE!

LA MULȚI ANI, UNITATE, SOLIDARITATE  ȘI CURAJ ROMÂNILOR!

PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR”REGINA MARIA”

General-maior (r) prof. univ. dr. Visarion NEAGOE

 BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.