ZIUA CULTURII NAȚIONALE ÎN BUCUREȘTI-15.01.2022

ZIUA CULTURII NAȚIONALE! Omagiu lui MIHAI EMINESCU-172 de ani de la nașterea poetului!

Și în acest an, pe 15 ianuarie, Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”- Filiala Municipiului București a sărbătorit Ziua Culturii Naționale, cu recunoștință, mândrie și dragoste față de valorile culturii noastre naționale.

Prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, data de 15 ianuarie a fost declarată Zi a Culturii Naţionale, zi aleasă inspirat și reprezentativ, între 1 Decembrie-Ziua Marii Uniri, din 1918 și 24 Ianuarie–Ziua Unirii Principatelor Române, din 1859, în onoarea și în semn de omagiu față de poetul naţional al românilor, Mihai EMINESCU (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889).

Cu acest prilej membrii asociației, elevii Cercului Cultul Eroilor din Colegiul Economic ”Viilor”, istorici, scriitori, artiști, muzicieni, profesori, l-am omagiat pe poetul național Mihai EMINESCU, la monumental acestuia din faţa Ateneului Român.

Cuvântul de început a aparținut domnului general (rtr) Grigore Buciu,care a reamintit semnificația acestei sărbători naționale, legată implicit de numele poetului nostru național, nepereche, Mihai Eminescu.

A continuat domnul colonel (r) Gurău Petru, președintele filialei Municipiului București a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”,  subliniind necesitatea și importanța formării conștiinței naționale, care trebuie dobândită, reflectată prin conduită, apreciind prezența elevilor la această manifestare.

Scriitoarea Evelyne Maria Croitoru a ținut să sublinieze rolul operei lui Eminescu în educația elevilor, recomandându-le cartea ”Eminescu și Filosofia”, scrisă de academicianul Alexandru Surdu. Scriitoarea Mariana David a dat rostire unei frumoase poezii, scrisă special pentru această zi, intitulată ” Omagiu de ianuarie”.

Elevii Anghel Gabriela Alexandra, Cojocaru Andrei Cristian și Dumitrescu Andrei Mihai au recitat poezii, au făcut cunoscute citatele lui Mihai Eminescu despre patrie, popor și patriotism. Poeta Sarah deJar a recitat poezia ”Eminescu-i tot ce-avem mai sfânt” iar domnul Tony Gurău o variantă a poeziei ”Doina” de Mihai Eminescu.

Actrița Doina Ghițescu a susținut un emoționant recital de poezie eminesciană. Au mai participat: domnul Lazăr Eugen, prim-vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Municipiului București, domnul Nicolae Sanda, membru în biroul executiv central al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, domnul Mircea Pavel, doamnele profesor Călin Elena, Luca Carmen, Drăgușin Cristina, membre ale Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Municipiului București.

Evenimentul s-a încheiat cu un superb moment artistic, susținut, la flaut de domnul Nicolae Maxim, flautist la Filarmonica George Enescu din București.

După depunerea unei coroane de flori, ne-am îndreptat către Galeria de artă a Cercului Militar Național, unde am putut admira expoziția ”Eternul Eminescu”, organizată de Ecaterina Mihai și Mihai Cătrună.

Mulţumim pentru participare şi vă aşteptăm la următoarele evenimente!

Nechifor Lucreția, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor  ”Regina Maria”, filiala Municipiului București

Fotografiile au fost realizate de artistul fotograf Roza Zah

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.