GALA DECERNĂRII ”PREMIILOR CULTUL EROILOR„, ediția a X-a, 27 mai 2024

Eveniment dedicat ”Zilei Eroilor”, Gala ”Premiilor Cultul Eroilor”

Marele Premiu „Comandor Virgil Dragalina”, în valoare de 1000 $, a revenit profesorului universitar doctor Valentin CIORBEA, pentru lucrarea „Generalul Paul TEODORESCU. Dimensiunea creativităţii”.

În dimineaţa zilei de 27 mai 2024, începând cu ora 11.00, în Sala Bizantină a Palatului Cercului Militar Naţional, din Bucureşti, a avut loc festivitatea de înmânare a premiilor pe care Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” (A.N.C.E.”R.M.”) le acordă, de zece ediţii la rând, celor mai valoroase lucrări de istorie pe o tematică impusă, specific activităţii acestei organizaţii,continuatoarea tradiţiilor Societăţii “Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, înfiinţată în urmă cu 105 ani.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai asociaţiilor cu care Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” are protocoale de colaborare, istorici, diplomaţi, scriitori, cercetători ai arhivelor, sponsori, jurnalişti și distinși invitați.

Preocuparea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” de a promova excelenţa în cercetarea istorică privind jertfele armatei române pe câmpurile de luptă, în marile războaie la care a luat parte, a dat roade, cel puţin sub aspectul participării. De la o ediţie la alta, concursul a câştigat în vizibilitate şi prestigiu.

Un succinct bilanţ ne arată că, din 2014 până în 2024, au fost înscrise la concurs peste 150 de lucrări – biografii/monografii, memorialistică de război şi din prizonierat, culegeri de documente de arhivă, evocări, studii, eseuri.

Dintre acestea, 32 au fost premiate. Numărul autorilor laureaţi se ridică la 52, ceea ce înseamnă că unele volume au fost redactate de colective de autori.Cele mai puţine lucrări au fost înregistrate la prima ediţie  – doar 8! –fapt explicabil şi prin tematica impusă; memorialistica de război şi din prizonierat. Cele mai multe volume – 20 – au fost înscrise la Ediţia a X-a.

Juriul ediției a X-a. De la stânga, la dreapta: col. (rtr) prof. univ. dr. Alexandru OȘCA, col. (rtr) prof. univ. dr. Ilie SCHIPOR, col. (rtr) prof. univ. dr. Petre OTU, prof. univ. dr. Ioan SCURTU-PREȘEDINTELE JURIULUI, gl. bg. (rtr) Grigore BUCIU.

Privitor la însemnătatea ”Premiilor Cultul Eroilor”, prof. univ. dr. Ioan SCURTU, preşedintele juriului, spunea: Lucru esenţial pentru mine este că oamenii au participat. Toţi cei care au participat, şi care sper să o facă în continuare, merită felicitaţi, pentru că, în ultimă instanţă, istoria, trecutul, respectful faţă de înaintaşi trebuie să constituie o coordonată a existenţei noastre!”

Moderatorul ”Galei Premiilor Cultul Eroilor”, generalul de brigadă (rtr.) Grigore BUCIU, a anunţat lucrările premiate la această ediţie.

Gl. bg. (rtr) Grigore BUCIU.

Marele Premiu „Comandor Virgil DRAGALINA”, al ediţiei a X-a, a fost acordat prof. univ. dr. Valentin CIORBEA, pentru lucrarea Generalul Paul Teodorescu (1888-1981). Dimensiunea creativităţii, apărută la Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Diploma şi medalia premiului au fost înmânate de prof. univ. dr. Ioan SCURTU, care a motivat alegerea juriului astfel: ”monografia dedicată generalului Paul TEODORESCU încununează activitatea de peste un deceniu desfăşurată de profesorul universitar Valentin CIORBEA pentru cunoaşterea şi aprecierea acestui general, fost ministru, diplomat militar, şef al Şcolii Superioare de Război, cu o importantă operă ştiinţifică, membru al Academiei Române… Între realizările sale se află şi refacerea ”Mănăstirii Dintr-un Lemn”, declarată „Mănăstirea Aviatorilor şi Marinarilor”, unde s-a retras la bătrâneţeşi unde a fost îngropat.

Ca mulţi alţi generali, Paul TEODORESCU a fost arestat şi i s-a confiscat averea în 1948, iar la ieşirea din închisoare, în 1954, nu mai avea „nici un ajutor” şi nici nu avea din ce trăi. Sunt descrise greutăţile întâmpinate şi efortul său de a obţine pensia la care avea dreptul. Fire lucidă şi demnă, generalul Paul Teodorescu a cerut să fie înmormântat la ”Mănăstirea Dintr-un Lemn”, stabilind în detaliu şi desfăşurarea ceremoniei cu care pleca „de pe această lume”.

Premiul ”Sublocotenent Ioan R. MARINESCU” a fost acordat volumului Noi am luptat în Cotul Donului. Mărturiile ofiţerilor şi subofiţerilor scăpaţi din iad. Declaraţii, hărţi, rapoarte, dări de seamă. Documente inedite integrale, având ca autori pe Ionuţ-Mihăiţă OCOLEANU şi Marius-Daniel BOJOR.

Prof. univ. dr. Alexandru OŞCA, membru al juriului, a înmânat celor doi autori diploma şi medalia premiului şi a apreciat că au realizat „o carte impresionantă prin amănuntele pe care le conține despre un eveniment crucial și tragic din al Doilea Război Mondial – Bătălia de la Stalingrad”. Profesorul OŞCA a subliniat că „inițiativa autorilor este remarcabilă. Până acum aceste mărturii directe ale participanților la bătălie erau inserate disparat în lucrări dedicate, cele mai multe rămânând între coperțile dosarelor. Cartea le grupează și le scoate la lumină – într-o formulă accesibilă – alături de tabele, scheme cu ordinea de bătaie, hărți și crochiuri inedite despre diferitele etape ale luptei marilor unități și unităților din Armata a 3-a.”

Premiul „Căpitan Alexandru Manoliu” a fost acordat volumului Memoriile unui ostaş, aparţinând lui Mircea TOMESCU, apărut sub îngrijirea lui Jules CHARPENTIER, strănepot al colonelului Mircea TOMESCU, unul dintre cei mai talentaţi teoreticieni militari români.

Despre carte şi autorul ei a vorbit prof. univ. dr. Petre OTU, membru al juriului. Din cuvântul său am reţinut că suntem în faţa unei lucrări deosebit de valoroase, prin noutatea informațiilor și creionarea portretului lui Mircea TOMESCU, rămas până acum în penumbră. „Memoriile – a precizat profesorul OTU–aduc informații și aprecieri consistente despre istoria militară românească din prima jumătate a secolului al XX-lea (Primul Război Mondial, perioada dintre cele două războaie mondiale, al Doilea Război Mondial). Un capitol deosebit de interesant este cel în care căpitanul TOMESCU s-a ocupat de pregătirea viitorului rege MIHAI I. Remarc și studiul introductiv al strănepotului lui Mircea Tomescu, fost student al Facultății de Istorie a Universității din București, la master.”

Diploma şi medalia premiului au fost înmânate, de prof. OTU, doamnei Ioana MAYET TOMESCU, care a venit special, din Franţa, împreună cu soţul său, domnul François MAYET, la Gala ”Premiilor Cultul Eroilor”. Doamna Ioana MAYET TOMESCU, fiica lui Mircea TOMESCU, a anunţat că Jules CHARPENTIER, îngrijitorul ediţiei, a decis să doneze cei 500$ asociaţiei noastre, pentru editarea revistei „România eroică”. Un gest primit cu aplauze!

În cadrul acestei ediţii, membrii juriului au decis să acorde câte o diplomă lucrărilor care au fost nominalizate pentru un premiu, dar nu au întrunit punctajul necesar.

Astfel, colonelul dr. Ilie SCHIPOR, membru al juriului, a înmânat diplome următoarelor lucrări:

–  Remus MACOVEI, Omagiu eroilor, Editura Muntenia, 2023;

– Constantin GIURGEA, Monumentele Eroilor din judeţul Brăila, Editura Edmun, Brăila, 2023;

– România în flăcări. Reportaje germane despre România din Primul Război Mondial. Ediţie de preot dr. Ioan Cătălin DRAGU, Editura „Cuget Românesc”, Bârda, 2023;

– Călin HENTEA, Nerostita istorie a luptelor românilor din antichitate până în zilele noastre, Editura Cartier, Chişinău, 2023;

– Filiala jud. Argeş a A.N.C.E.”R.M.”, pentru Cartea de Aur a localităţilor Băbana, Bogaţi, Mioveni, Lereşti, Bascov.

„Diploma acordată Filialei Judeţului Argeş a A.N.C.E.”R.M.”– a precizat colonelul (rtr.) dr. Ilie SCHIPOR – ar trebui să fie un impuls pentru toate filialele noastre din teritoriu, pepiniere de istorici și cercetători locali, în editarea Cărţilor de Aur.”

Cred că oricine îşi dă seama că evenimentul cultural promovat de A.N.C.E. „R.M.” n-ar fi fost posibil fără instituţia mecenatului.

Colonel (rtr) Dumitru D. ROMAN, coordonatorul concursului.

Pentru că despre mecenat este vorba aici, adică despre nişte oameni de cultură, distinşi intelectuali,  care au înţeles să facă un effort financiar în slujba educaţiei şi a cinstirii memoriei eroilor. Tocmai de aceea, în cadrul festivităţilor de înmânare a premiilor anuale a fost prevăzut şi un moment pentru mesajele de salut ale sponsorilor. Anul acesta am fost onoraţi de prezenţa domnului dr. Radu MANOLIU, sosit din Olanda,

a doamnei Rodica VOICULESCU, din Bucureşti, însoţită de fiul său

şi a ing. Sorin NOVAC, din Bucureşti, care a prezentat mesajul doamnei Irina NELSON, din Statele Unite.

De-a lungul celor zece ediţii, au fost alături de Cultul Eroilor:

Opritsa DRAGALINA POPA,

Cornel şi Nina DUMITRIU,

Ioana DRAGALINA-TUDORIU,

Doina TĂNĂSESCU,

Andrea POPA-APPELL,

Rodica VOICULESCU,

Dan TECULESCU,

Irina NELSON,

ing. Sorin NOVAC,

Radu MANOLIU.

Tuturor le transmitem mulţumirile noastre pentru generozitatea cu care au înţeles să se alăture acţiunilor asociaţiei noastre de cinstire a memoriei eroilor şi de cunoaştere a trecutului de luptă al românilor. Un pios omagiu dr. Cornel DUMITRIU şi doamnei Ioana DRAGALINA TUDORIU, decedaţi în anul 2023!

Mulţumiri şi aplauze membrilor Juriului, pentru probitatea profesională, buna credinţă şi onestitatea cu care au evaluat lucrările înscrise la concurs.

D. D. ROMAN

Prof. univ. dr. Ioan SCURTU, preşedintele juriului: ”Sunt bucuros că, participând în calitate de membru al juriului la activitatea de selecţie a lucrărilor celor mai valoroase, am putut să contribui la evidenţierea acelora care au, într-adevăr, un conţinut concentrat pe specificul acestei organizaţii”.

Colonel (rtr.) prof. univ. dr. Petre OTU: ”Mircea TOMESCU a fost unul dintre cei mai importanţi ofiţeri pe care i-a avut Armata României, poate cel mai bun teoretician şi gânditor militar român din prima perioadă a secolului al XX-lea”.

Colonel (rtr.) prof. univ. dr. Alexandru OŞCA: O carte impresionantă prin amănuntele şi detaliile pe care le conține despre un eveniment crucial și tragic din al Doilea Război Mondial – Bătălia de la Stalingrad”.

Prof. univ. dr. Adrian SILVAN IONESCU: ”E prima dată când particip la ceremonia de acordare a Premiilor Cultului Eroilor de către Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”și mă bucur foarte mult că am fost aici între prieteni, pentru că mulți dintre cei care s-au aflat fie în juriu, fie în asistență îmi sunt apropiați. Am simțit vibrația întregii asistenţe la felul cum sunt omagiați eroii și cum ar trebuisă fie pe plan national, nu numai în ceremonii de o oarecare anvergură, dar cu o asistență destul de sumară”.

 Nepoatele Generalului Ioan DRAGALINA.

Când în fastuoasa sală a Palatului Cercului Militar Naţional, ridicat cu contribuţia exclusivă a ofiţerilor armatei regale, a intrat, sprijinindu-se de un cărucior, Doamna Rodica VOICULESCU, nepoata generalului erou Ioan DRAGALINA, mi-aş fi dorit ca toate televiziunile din lume să filmeze şi să transmit acest moment tulburător prin firescul lui. La cei 92 de ani ai săi, ultima nepoată, care mai trăieşte în România, a generalului Ioan DRAGALINA a ţinut să fie prezentă la Gala Premiilor Cultul Eroilor.

Doamna Opritsa DRAGALINA POPA la ”Mănăstirea dintr-un lemn”, în toamna anului 2021

În aceeaşi dimineaţă, din California, cealaltă nepoată a Eroului de la Jiu, doamna Opritsa DRAGALINA POPA, susţinătoarea financiară şi sufletul acestui concurs de promovare a excelenţei istorice, ne transmitea un mesaj pe cât de concis, pe atât de emoţionant: “Sunt cu voi! Succes!”

Da, aceste distinse doamne sunt de zece ani cu noi, amintindu-ne prin fiece gest că neamul DRAGALINA – care astăzi trăieşte risipit prin lumea largă – este cu sufletul, cu inima, în această ţară, pentru care s-au jertfit înaintaşii săi.

Dar, noi, luaţi prin surprindere de această “intrare pe covorul roşu”, mai ceva ca la Cannes, sau, poate, aferaţi de propriile noastre discursuri, am ratat clipa!…

D. D. ROMAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL  ASCOAIȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.