Adunarea festiva omagiala dedicata Zilei Eroilor

Posted in Fără categorie | Leave a comment

SĂRBĂTOAREA TUTUROR ROMÂNILOR

ZIUA EROILOR!

 

Pe 15 mai 2018, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” a sărbătorit Ziua Eroilor. La Bucureşti şi în toate filialele din ţară, ceremoniile din acest an, înscrise în cadrul manifestărilor Centenarului Marii Uniri, au adus un omagiu celor care s-au jertfit pentru întregirea neamului românesc. Manifestarea de la Bucureşti a avut loc la Cercul Militar Naţional, în prezenţa unui numeros public.

Ziua Eroilor este alipită sau mai bine zis integrată de Praznicul Înălţării Domnului, prima mare sărbătoare creştină de după Sfintele Paşti, aşa cum a fost ea stabilită prin lege încă din perioada interbelică. Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, împreună cu filiala sa din municipiul Bucureşti, a organizat manifestarea cu anticipaţie, din simplul motiv că, în ziua de Înălţare, membrii lor sunt antrenaţi în ceremoniile oficiale, organizate la nivel naţional. Asistă la depunerea de coroane de flori la Mormântul Eroului Necunoscut şi la alte monumente şi cimitire, o lege a protocolului de stat superficială şi nedreaptă neincluzându-i în ceremonie nici pe ei, nici pe veteranii de război, nici pe militarii în rezervă şi în retragere. În aceste condiţii se depun coroane şi flori pe furiş, toţi aceştia şi copiii din şcoli, pe care ar trebui să-i învăţăm să fie patrioţi.

Sala de spectacole a Cercului Militar Naţional a fost plină iar pentru participanţi au vorbit, pe larg, despre eroi şi patriotism, despre pace şi război, despre neutralitate şi dreptul istoric, despre credinţa creştină şi apărarea ţării, generalul de brigadă în retragere Radu-Şerban Dan – prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, colonelul în rezervă, profesor universitar dr. Petre Otu – director adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, preotul dr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal.

General de bg. (r) Radu Șerban DAN

Profesorul universitar dr. Petre OTU

S-au spus lucruri interesante despre identitatea naţională, despre oameni de excepţie care s-au comportat  în situaţii de luptă, şi după aceea – prin comemorarea eroilor – într-un mod cu totul deosebit.

Preot dr. Florin ȘERBĂNESCU

 

În partea a doua a manifestării au omagiat eroii şi românitatea, prin cântec şi poezie, Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei, condus de Stelian Ungureanu, grupul de copii „Corneţenii” de la Centrul Cultural din localitatea Cornetu, judeţul Ilfov, pregătit şi dirijat de colonelul Marius Crucianu.

Flautistul Nicolae Maxim şi percuţionista Ilinca Lorenz, de la Filarmonica „George Enescu”, au intrepretat trei piese muzicale dedicate eroilor. Domnul Nicolae Maxim a recitat două poezii patriotice. Şi-a dat concursul şi actriţa Doina Ghiţescu, de la Ansamblul „Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne, iar solistul Iustin Popa a interpretat o priceasnă ardelenească, de prin părţile Sibiului.

Toate aceste forţe, cu excepţia Ansamblului, au fost mobilizate de Cercul Eroilor de la Colegiul economic din Şoseaua Viilor, Bucureşti, în cadrul căruia activează, condus cu discreţie şi hărnicie de bibliotecara şi poeta Lucreţia Nechifor.

Totul s-a desfăşurat privegheat de un mănunchi de margarete şi o lumânare aprinsă sub drapelul de identificare al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Evenimentul a fost moderat de Grigore Buciu, vicepreşedinte al Asociaţiei, iar Brigada de Gardă „Mihai Viteazul” a asigurat trompetul şi militarii, ca simbol al legăturii dintre trecut şi prezent.

O manifestare – evocare, un gest omagial al Recunoştinţei pentru cei care şi-au dat viaţa pentru noi şi pentru ţara în care trăim!

 

 

Posted in Fără categorie | Leave a comment

CUGETĂRI DESPRE BASARABIA

Trecutul, prezentul și viitorul unei țări sunt inseparabile

La 27 martie, anul acesta, am sărbătorit unirea Basarabiei cu România în urmă cu 100 de ani. Dar vitregiile vremurilor au făcut ca deocamdată Basarabia să fie în afara hotarelor firești ale Țării.

Ce ne rezervă viitorul? Va mai reveni vreodată la Patria-Mamă?

Am urmărit atent evoluția situației din Republica Moldova începând din timpul perestroikăi. Am vizitat Chișinăul înainte de 1989, am fost prezent la Podul de Flori de pe Prut în mai 1990 și am simțit înainte de orice unirea în cuget și simțiri. Poetul Nicolae Dabija povestea, la înmormântarea lui Adrian Păunescu, cum în timpul represiunii comuniste sovietice basarabenii plecau de la serviciu lunea după-amiaza, copiii chiuleau de la școală, bătrânii încetau treburile casnice iar străzile rămâneau pustii. Toți veneau acasă să asculte la televizor Cenaclul Flacăra. Pentru ei era cea mai importantă manifestare culturală, în care aveau nesperata ocazie de a asculta o limbă română curată, care le-a dat putere să reziste.

După declararea independenței în august 1991, Republica Moldova și România au creat și dezvoltat, în general, cam aceleași instituții și timp de economie. Orientarea Basarabiei, cu toate greutățile, este pro-occidentală, ceea ce îi va permite într-un viitor previzibil să se unească din nou cu Patria-Mamă. Iar faptul că România face parte dintr-o alianță militară trans-atlantică și din Uniunii Europeană va fi o garanție a consolidării și  apărării Unirii.

Într-un gest profetic, în Ierusalim, la numai un kilometru de Mormântul Domnului, călugării de la Așezământul Românesc din Țara Sfântă ne-au luat-o înainte. Pe peretele central al cancelariei Așezământului au pictat, ca o icoană, harta României Mari, cu granițele înconjurate de tricolor. Maica Domnului și Pruncul din brațe țin fiecare în câte o mână tricolorul românesc, iar Tronul Împărătesc e sprijină pe Carpați și pe Dunăre, din care izvorăște prima strofă din poezia „Ce-și doresc eu ție, dulce Românie”.

Peste o vreme, reunificarea Țării într-una singură se va împlini, fără tăgadă. Iar potrivnicilor unirii le răspundem cu două versuriale lui Mihai Beniuc:

În zădar vă zbateți și asudă
Fruntea voastră galbenă ca ceară,
Nu puteți, degeaba-i orice trudă,
Să legați cu lanțuri primăvara.

Consilier juridic al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria
cpt. (r) Ioan IONIȚĂ

 

Posted in Fără categorie | Leave a comment

Veteranii de Război omagiați la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

Astăzi, 27 aprilie, a avut loc ceremonialul militar și religios de comemorare a veteranilor de război la monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” din București.

La ceremonial au luat parte domnul Mihai Fifor, ministrul apărării naționale însoțit de o delegație a Ministerului Apărării, veterani de război supraviețuitori, reprezentanți ai categoriilor de armă din Armata României, atașați militari acreditați la București și reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Slujba de pomenire a veteranilor de război a fost oficiată de un sobor de preoți militari din Garnizoana București.

Au fost depuse coroane de flori din partea Guvernului, a Ministerului Apărării Naționale, a Asociației Veteranilor de Război, a Veteranilor de război din Republica Turcia, și a diplomaților militari acreditați la București.

Glorie eternă eroilor veterani de război!

Posted in Fără categorie | Leave a comment

CENTENARUL UNIRII – REFLECȚII CULTURALE

 

La Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand” din București, a avut loc astăzi, 14 martie 2018, manifestarea științifică și culturală „CENTENARUL UNIRII – REFLECȚII CULTURALE”. În spațiul generos al pavilionului care adăpostește Colecția de Arme și Uniforme Militare, au avut loc vernisarea Expoziției „RĂZBOIUL REÎNTREGIRII PRIN EXPRIMĂRI ARTISTICE”, a IV-a ediție a decernării Premiilor „DRAGALINA” pe anul 2017 de către Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” și lansarea numărului 55/2017 a revistei „România Eroică” a aceleiași asociații.

Expoziția „RĂZBOIUL REÎNTREGIRII PRIN EXPRIMĂRI ARTISTICE” este compusă din fotoexpoziția de epocă „Bârladul – capitală militară, 1916-1917” organizată de Cercul Militar din Bârlad și „Secvențe ale războiului reîntregirii reflectate în artă” – o etalare a unor lucrări plastice din colecțiile Muzeului Militar Național.

col. Petre Neață, directorul muzeului

În deschiderea manifestării, directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand”, colonelul Petre Neață a adresat un bun venit organizatorilor și participanților la manifestare, arătând importanța acestor acțiuni de cinstire a eroilor Patriei. A urmat doamna Valeria Bălescu, muzeograf al Muzeului Militar Național și membră a Biroului Executiv Central al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” care a prezentat expoziția de fotografie a Cercului Militar din Bârlad și lucrările plastice din colecția muzeului.

Domnul Eduard Lucian Ursu, directorul Cercului Militar din Bârlad, a prezentat în cuvântul său date mai puțin cunoscute despre perioada 1916-1917 când Bârladul a devenit pentru scurt timp capitala militară a României. Regele Ferdinand, comandanți militari, ostași, înalți reprezentanți ai aliaților din acea vreme au fost imortalizați în fotografii de epocă în urbea moldavă devenită centrul de conducere a armatei române.

general mr. (r) Visarion Neagoe

A urmat cel mai așteptat eveniment al zilei, decernarea Premiilor „Dragalina”, deschis prin cuvântarea generalului maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe, președintele juriului și al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, care a urat bun venit participanților și a evocat importanța Premiilor „Dragalina” pentru recunoașterea celor mai bune lucrări științifice dedicate păstrării memoriei eroilor români care s-au jertfit în războaie pentru Patrie.

profesor universitar dr. Ioan Scurtu

Juriul a acordat Marele Premiu lucrării Virgil Alexandru Dragalina, în valoare de 1000 de dolari SUA lucrării „De la Turtucaia la Budapesta. Prinosul de sânge al militarilor constănțeni în campania 1916-1919”, scrisă de colonelul în rezervă Remus Macovei, președintele Filialei Constanța a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Cuvântul de prezentare a lucrării a aparținut domnului profesor universitar doctor Ioan Scurtu, care a ținut o adevărată lecție de istorie celor prezenți.

colonel (r) Remus Macovei

Lucrările  „Bătălia de la Mărășești, 24 iulie/6 august-21 august/3 septembrie 1917” – autori Dumitru Preda și Nicolae Ciobanu, și  „Note de război. 1916 în primul val” de Ioan Marinescu și Irina Nelson au fost prezentate de colonelul (r) doctor în istorie Petre Otu și colonelul doctor în istorie Florin Șperlea, redactorul șef al „Observatorului Militar”.

Au fost prezenți membri ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, un grup de elevi membri ai Cercului „Cultul Eroilor” de la Colegiul Național Viilor conduși de președinta Cercului, doamna Lucreția Nechifor, un numeros public.

membri Cercului Cultul Eroilor conduși de doamna Lucreția Nechifor

 

muzeograf Valeria Bălescu

Posted in Fără categorie | Leave a comment

DECERNAREA PREMIILOR DRAGALINA – ediția a IV-a, 2017

Miercuri, 14 martie 2018, ora 11.00, va avea loc la Muzeul Național Militar din București festivitatea de decernare a Premiilor DRAGALINA ale Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” pe anul 2017. Manifestarea, aflată la a IV-a ediție, răsplătește anual cele mai bune lucrări literare din domeniul cinstirii eroilor români căzuți pe câmpurile de luptă și evenimente din istoria militară a poporului român.

Anul acesta, membrii juriului Premiilor DRAGALINA au decis să acorde Marele Premiu Virgil Alexandru Dragalina, în valoare de 1000 de dolari SUA lucrării „De la Turtucaia la Budapesta. Prinosul de sânge al militarilor constănțeni în campania 1916-1919”, scrisă de colonelul în rezervă Remus Macovei, Editura Next Book, 2017, Constanța.

Premiul special al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” în valoare de 500 de dolari a fost acordat lucrărilor „Bătălia de la Mărășești, 24 iulie/6 august-21 august/3 septembrie 1917” – autori Dumitru Preda și Nicolae Ciobanu, Editura militară, București, 2017 și „Note de război. 1916 în primul val” de Ioan Marinescu și Irina Nelson, Editura Junimea, Iași.

Cele două premii în valoare de 1500 dolari SUA au fost acordate prin contribuția financiară a familiei dr. Valentin și Opritsa Popa Dragalina, din Elk Grove, Statele unite ale Americii și a familiei dr. Cornel și Nina Dumitriu din New York. Conducerea Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” le mulțumește încă o dată pentru generozitatea cu care au răspuns acestei acțiuni culturale.

La această ediție, juriul a fost alcătuit din prof.univ.dr. Ioan Scurtu, prof.univ.dr. Visarion Neagoe, prof.univ.dr. Ioan Otu, lector univ. dr. Florin Șperlea și generalul de brigadă (r) Grigore Buciu.

Posted in Fără categorie | Leave a comment

PRIMA REVISTĂ EDITATĂ DE UN CERC CULTUL EROILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ROMÂNESC

 

EROICA ”VIILOR” – REVISTĂ A ELEVILOR, PENTRU ELEVI

          Semnalăm apariția primului număr al revistei Eroica ”Viilor” a Cercului Cultul Eroilor de la Colegiul Economic ”Viilor”.

Un grup de elevi entuziaști, conduși de doamna Lucreția Nechifor – președintele Cercului Cultul Eroilor din colegiu, a scris și lansat o publicație de cultură și educație patriotică așa cum nu mai există în mediul învățământului liceal. Cei optsprezece elevi din colectivul redacțional, coordonați de redactorul-șef Lucreția Nechifor și de profesorii de istorie Cosetta Gheorghe, Cristina Urechiatu și Coca Constantinescu, au pus în pagini gânduri și acțiuni concrete ale membrilor cercului pentru cinstirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru Țară și personalităților de seamă din istoria României.

Reportaje, comentarii, articole pe teme istorice și de cultură națională, însoțite de fotografii sugestive  se succed unele după altele, acaparând pe nesimțite cititorul. ”Mausoleul din Parcul Carol – București”, ”Memorialul Brâncuși”, ”100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial”, ”Expoziția România în Marele Război”, Festivitatea de decernare a Premiului ”Comandor Virgil Alexandru Dragalina” pe anul 2016, un mesaj de felicitare adresat Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” la împlinirea a 25 de ani de la reînființare – iată doar câteva dintre titlurile care fac din revista Eroica ”Viilor” o publicație de foarte bună calitate.

Importanța apariției acestei reviste constă, în primul rând, în aceea că este o apariție aproape singulară în mediul de învățământ românesc. Într-o perioadă în care valorile naționale, studiul aprofundat al istoriei și cinstirea înaintașilor au devenit ”subiecte desuete” în educația tinerelor generații, revista Eroica ”Viilor” vine să ne demonstreze că nimic nu e prea mult și niciodată nu e prea târziu pentru readucerea educației patriotice a tinerilor acolo de unde a fost gonită în anii de după Revoluție: în inimile și în conștiința celor care sunt viitorul acestei Țări!

Felicitări redacției Eroica ”Viilor”, tuturor elevilor și colaboratorilor și mai ales doamnei Lucreția Nechifor, ”sufletul” și ”motorul” tinerilor redactori și al Cercului Cultul Eroilor ”Viilor”! La cât mai multe numere!

Posted in Cultură, istorie | 1 Comment

ALEXANDRU IOAN CUZA ÎN CONȘTIINȚA ROMÂNILOR

(partea a II-a)

 

ALEXANDRU IOAN CUZA, CREATORUL ROMÂNIEI MODERNE

 

Cu mare entuziasm şi deosebite eforturi, forţele unioniste din Moldova şi Muntenia (Ţara Românească) l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domn, atât în Moldova (la data de 5/17 ianuarie 1859), cât şi în Muntenia (la 24 ianuarie / 5 februarie 1859), această dublă alegere având un extraordinar ecou pe toată întinderea pământului românesc, de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

Până la 11/23 februarie 1866, când potrivnicii ţării, din interior şi exterior, l-au obligat să abdice, Alexandru Ioan Cuza a organizat înfăptuirea unor reforme progresiste în domeniile militar,  politic, economic, învăţământ, cultură şi legislaţie. În timpul domniei sale s-au adoptat măsuri pentru unificarea administrativă şi organizarea instituţiilor moderne ale statului, inclusiv cea dintâi împărţire administrativă a teritoriului României, în judeţe şi comune. A fost modificat sistemul de măsuri şi greutăţi, acesta fiind înlocuit cu sistemul european, în vigoare şi astăzi. Au fost adoptate Codul Penal şi Codul Civil modern (napoleonian) precum şi alte acte legislative, în spirit european, potrivit cărora se impunea egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a impozitelor. Au fost organizate comerţul, meseriile, industria şi transporturile.

    

Greutate de 3 ocale                                                        Un metru liniar

Ocale tip pahar

În timpul domniei sale a fost promulgată legea pentru organizarea instrucţiunii publice, prin care învăţământul primar de 4 clase devenea obligatoriu, general şi gratuit şi au fost aşezate pe baze temeinice învăţământul secundar şi superior, acesta din urmă fiind beneficiar al înfiinţării universităţilor din Iaşi (1860) şi din Bucureşti (1864). S-a generalizat folosirea alfabetului latin în administraţie şi învăţământ.

Ajutat de sfetnici apropiaţi, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza a desfiinţat claca şi a împroprietărit ţăranii, rămânând permanent în conştiinţa lor, a adoptat legea electorală şi a înfăptuit secularizarea averilor tuturor mănăstirilor, toate acestea fiind acţiuni energice şi curajoase, care au contribuit la progresul general al ţării şi racordarea României la cerinţele civilizaţiei europene.

Alexandru Ioan Cuza și Moș Ion Roată

Chiar dacă s-au eludat unele prevederi ale Convenţiei de la Paris, din 7/19 august 1858, care a funcţionat drept Constituţie a ţării, la data de 2/14 mai 1864 a fost dizolvată Adunarea Deputaţilor şi s-au adoptat, prin decret, Legea electorală şi Legea rurală.

Activitatea autoritară a lui Alexandru Ioan Cuza a fost impusă de nevoia accelerării reformelor şi a luptei împotriva conservatorilor şi a unor proprietari care se opuneau reformelor progresiste.

Domnul Alexandru Ioan Cuza a acordat o atenţie specială Armatei Române, punând în practică multe dintre prevederile programelor stabilite în anul 1848. Cu sprijinul miniştrilor de război  Constantin Milicescu, Ion Emanoil Florescu şi Savel Manu, Armata Română a fost organizată pe baze moderne, adoptându-se următoarele măsuri progresiste:

– dislocarea, în luna martie 1859, a unor unităţi de infanterie şi cavalerie din Iaşi, la Bucureşti, şi mutarea altora din Bucureşti la Iaşi, pentru omogenizarea armatei;

– organizarea Taberei Militare de la Floreşti, Prahova, care şi-a desfăşurat activitatea în perioada aprilie-septembrie 1859, aici instruindu-se 12.000 de ostaşi din Moldova şi Muntenia (din armele infanterie, cavalerie, artilerie, grăniceri şi dorobanţi), aprofundându-se apropierea sufletească şi înţelegerea originii comune a participanţilor;

– înmânarea, la data de 1/13 septembrie 1863, în cadru solemn, pe Câmpia de la Cotroceni, a noilor steaguri (drapele de luptă), cu culorile roşu, galben şi albastru, pe care erau scrise cu fir auriu cuvintele HONOR ET PATRIA, precum şi numărul şi numele unităţii militare. Cu acest prilej, domnul a ţinut o emoţionantă cuvântare: „Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, astăzi va fi una din cele mai însemnate în datinile noastre. Primind steagurile cele noi, aduceţi-vă pururea aminte că vă încredinţez onoarea Ţării. Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi copii voştri! Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţii, ordinii şi a disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul Ţării, întreaga istorie a României. Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate victoriile şi virtuţile militare, care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vulturii români: ONOARE ŞI PATRIE! Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, juraţi să păstraţi cu onoare şi fără pată steagurile voastre şi astfel veţi corespunde încrederii şi aşteptării ce am pus, cu Ţara întreagă, în voi. Juraţi a le apăra în orice întâmplare ca un sfânt depozit ce încredinţez bravurei şi patriotismului vostru.”;

– introducerea uniformei militare comune şi a echipamentului unic pentru ofiţeri şi trupă;

– extinderea aplicării Codicei Penale şi a Regulamentului Serviciului Interior moldovean în întreaga armată;

– unificarea instrucţiei la toate armele din compunerea armatei;

– înfiinţarea Statului Major General (12/24 noiembrie 1859), menit să coordoneze întreaga activitate din armată;

– unificarea Ministerului de Război din Moldova cu cel din Muntenia (Ţara Românescă), în 1860, numindu-l în fruntea noului organism de conducere a armatei române pe colonelul Ion Emanoil Florescu, avansat la gradul de general, în luna mai 1860;

– înfiinţarea unui corp specializat de administraţie şi intendenţă (august 1860);

– crearea unui corp specializat de genişti militari (octombrie 1860);

– unirea întregii flotile de Dunăre într-un corp unic (octombrie 1860);

– organizarea Serviciului Sanitar Unificat sub conducerea dr. Carol Davilla;

– centralizarea şcolilor militare, mai întâi la Iaşi, apoi mutarea lor în Bucureşti, şi unificarea programelor de învăţământ ale acestora;

– înfiinţarea şcolii militare regimentare şi a şcolii militare de gimnastică;

– înfiinţarea de noi unităţi militare şi reorganizarea pe principii moderne a celor existente;

– înfiinţarea de noi cazărmi pentru cazarea trupelor (în Ploieşti a fost construită, în anul 1863, cazarma de pe strada Torcători, pentru cartiruirea Batalionului 1 din Regimentul 7 Linie- Infanterie Bucureşti-Ploieşti, şi cartiruirea unui escadron de cavalerie într-o cazarmă situată pe strada Rudului);

– dotarea armatei cu mijloace moderne de luptă, provenind atât din import (Franţa, Italia şi Belgia), cât şi din ţară, pentru aceasta fiind înfiinţate noi unităţi manufacturiere de fabricaţie şi reparaţie a armamentului: Pirotehnia de la Bucureşti, Pulberăriile de la Lăculeţe (Dâmboviţa) şi Târgşor (Ploieşti), Arsenalul Armatei din Dealul Spirii (1863), Fonteria de la Târgovişte, pentru construirea ţevilor de tun;

– creşterea numărului personalului militar, în anul 1865 efectivul armatei permanente ridicându-se la 19.365 de ostaşi, iar cel al trupelor teritoriale fiind de 24.548 de oameni, aşa cum îi comunica Împăratului Napoleon al III-lea, sfetnicul său.

Comandanții Corpurilor de Armată – 1862

Infanteriști români – 1837

 

SFÂRȘITUL DOMNIEI

 

În pofida acestor realizări deosebite, la sfârşitul anului 1865 forţe ostile din interior şi exterior i-au pregătit abdicarea domnului Alexandru Ioan Cuza. La data de 11/23 februarie 1866, după miezul nopţii, complotiştii sprijiniţi de generalul Nicolae Haralambie, comandantul garnizoanei militare Bucureşti, şi conduşi de comandantul gărzii palatului, maiorul Dimitrie Lecca (care va deveni ministru de război în noul guvern), au intrat în Palatul Domnesc. Domnul Cuza a iscălit actul de abdicare, fără a opune rezistenţă. În cursul aceleiaşi nopţi, Alexandru Ioan Cuza a fost silit să părăsească Bucureştiul, îndreptându-se spre Ploieşti, Predeal, Braşov şi, mai departe, spre Viena. Criticând acest act odios, marele poet Mihai Eminescu scria: „Vor trece anii şi nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de ruşine, de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina 11 februarie şi stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururi în memoria generaţiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn (…). Căci 11 februarie este un act de laşitate şi ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea”.

Alexandru Ioan Cuza a peregrinat prin Austria, Italia şi Germania. În momentul plecării se aflau de faţă membrii locotenenţei domneşti şi ai guvernului, cărora Alexandru Ioan Cuza, cu aleasă demnitate, le-a spus: „Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine, decât cu mine. Să trăiască România!”.

          Alexandru Ioan Cuza s-a stins din viaţă la data de 15/27 mai 1873, ora 1:30, sub privirile neputincioase ale soţiei sale şi ale medicilor, la hotelul „Europa”, din Heidelberg (Germania), care-l găzduise până în ultima clipă a vieţii. Pe certificatul de deces, principesa Elena Cuza a tăiat locul naşterii Bucureşti, scriind, corect, Bârlad.

Mormântul de la Ruginoasa

 

După obţinerea paşaportului de către agentul diplomatic al României la Berlin, Theodor Rosetti (cumnatul său), la data de 24 mai, a luat rămăşiţele pământeşti ale fostului domn în țară cu un tren mortuar special până la Ruginoasa, judeţul Iaşi, la 27 mai 1873. Două zile mai târziu Alexandru Ioan Cuza a fost înmormântat în incinta bisericii din curtea  conacului familiei de la Ruginoasa, care fusese cumpărat de la Mihail Sturza, vărul principesei Elena Rosetti-Cuza. La slujba religioasă au participat mii de ţărani, precum şi prietenii devotaţi, din rândul cărora nu lipseau Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Petre Grădişteanu, Petru Poni. În cuvântul omagial rostit la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu spunea: „Nu greşalele lui l-au răsturnat, ci faptele cele mari”. În ianuarie 1944 osemintele domnului Cuza au fost depuse la Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi, alături de osemintele fostului domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir (martie-aprilie 1693 şi 1710-1711).

 

 

ALEXANDRU IOAN CUZA A FOST IUBIT DE ROMÂNI

Inaugurarea statuii lui Cuza la Iași

 

Aşa cum aprecia sfetnicul său, Mihail Kogălniceanu, Domnul Alexandru Ioan Cuza şi-a scris singur istoria: „Faţa ţărei este pagina istoriei lui Alexandru Ioan Cuza. Alexandru Ioan I nu are trebuinţă de istoriograf. El singur şi-a scris istoria sa, prin legi, prin actele cu cari a făcut el un stat, o societate, alta decât aceea ce i-a fost dată, când l-am proclamat domn”.

În conştiinţa românilor Alexandru Ioan Cuza a fost şi rămâne cel dintâi domn al României moderne, întemeietorul statului naţional român modern. El a condus cu inteligenţă şi dăruire acţiunea de propăşire a României pe drumul modernizării. Cu tenacitatea unui om hotărât să meargă până la capăt cu reformele, el a depăşit atât obstacolele create pe plan intern de conservatorii şi liberalii radicali, cât şi obstacolele externe venite din partea marilor puteri vecine. În timpul domniei, Alexandru Ioan Cuza s-a străduit să introducă statul pe calea civilizaţiei Europei occidentale, cu deosebire a celei franceze, de aceeaşi sorginte latină ca şi cea românească, având un sprijin de nădejde în Napoleon al III-lea, împăratul Franţei.

Alexandru Ioan Cuza a avut un caracter integru, a fost un om sincer şi cu vederi largi, fără a avea idei extremiste. Era spiritual, inteligent, popular şi iubit de popor. N-a dorit să facă cu orice chip carieră sau să pună în umbră pe ceilalţi prin mari însuşiri. Nu era orator de talia lui Mihail Kogălniceanu, nici talentat ca Vasile Alecsandri şi nici nu avea prestigiul lui Costache Negri. Era, în schimb, o fire dezinteresată, ce nu se folosise de slujbele avute în administaţie pentru a face avere. Nici ca domn n-a avut mare avere.

Privind în timp, fără ură şi părtinire, Zoe Sturza, sora lui Costache Negri, scria, în 1881: „Principele Cuza va avea totdeauna o pagină strălucitoare în istoria ţării sale. Căci dacă omul a avut slăbiciuni inerente sărmanei noastre naturi umane, suveranul a fost întotdeauna integru şi pătruns de cel mai mare patriotism”.

Poetul Mihai Eminescu îl aprecia pe domnul Alexandru Ioan Cuza ca pe „unul dintre Domnii cei mai patriotici din câţi au fost vreodată în ţările Dunării române”.

Un portret al domnului Cuza l-a făcut şi istoricul Florin Constantiniu, în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român”, la pagina 218: „Cuza este una din cele mai de seamă personalităţi ale istoriei româneşti. Inteligent, voluntar, abil, hotărât să meargă până la capăt”.

Cu trecerea timpului prestigiul lui Cuza a crescut, în ciuda faptului că marii moşieri, liberalii radicali şi vârfurile clerului bisericesc nu-i păstrau o amintire frumoasă. La cererea poporului, partidele de guvernământ au fost nevoite să atribuie denumirea Alexandru Ioan Cuza unui număr de 16 localităţi rurale, precum şi unor şcoli din judeţele Vaslui, Neamţ, Iaşi, Galaţi, Vrancea, Bacău, Prahova, Călăraşi, Kahul şi Ilfov.

Deasemenea, numele domnului şi cel al principesei Elena Cuza au fost date unor străzi, bulevarde şi pieţe. Domnului, soţiei sale şi sfetnicilor apropiaţi le-au fost realizate monumente de for public (istorice) şi busturi, cum sunt cele din: Iaşi, Craiova, Galaţi, Focşani, Râmnicu Sărat, Huşi, Bârlad, Brăila, Ploieşti, Bucureşti, Floreşti (judeţul Prahova), Gorgota (judeţul Prahova), Heidelberg (Germania), Chişinău (Republica Moldova), Gura Galbenă (Raionul Cimişlia, Republica Moldova).

S-au realizat mai multe muzee, cele mai bine dotate şi documentate fiind la Iaşi, Galaţi, Ruginoasa (judeţul Iaşi) şi Focşani. Au fost scrise multe cărţi cu caracter istoric şi beletristic şi au fost realizate compoziţii muzicale, picturi şi lucrări grafice.

Casa memorială ”Al. I. Cuza” din Galați

Posted in Cultură, istorie | Leave a comment

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, UN ACT DE CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ

(partea a II-a)

UNIREA PRINCIPATELOR A ÎNCEPUT LA IAȘI

 

Unul dintre dezideratele partidei naţionale din Moldova, publicate de Mihail Kogălniceanu în august 1848, la Cernăuţi (Bucovina), era Unirea Principatelor.

În timpul domniilor lui Barbu Ştirbei, în Ţara Românească, şi Grigore Alexandru Ghica, în Moldova, ideea unirii a pătruns adânc în spiritele românilor, pe care domnitorii o susţineau. Astfel, Barbu Ştirbei, într-un memoriu din 1855, trimis marelui vizir, spunea: „Pentru a fi… interpretul credincios al opiniei publice, trebuie să adăugăm că dorinţele unanime ale valaho-moldovenilor cheamă la unirea celor două principate sub un singur cap, chiar dacă acesta ar trebui să fie luat de la una din familiile princiare din străinătate, ceea ce ar cruţa cu adevărat o ţară ce a suferit de încercările alegerilor şi prefacerilor”.                                                                                                              

”Hora Unirii la Iași” – Theodor Aman

Într-un memoriu trimis Conferinţei de pace de la Paris, la sfârşitul războiul Crimeii (1856), Grigore Alexandru Ghica cerea, de asemenea, în chip hotărât, unirea Principatelor Române. Mulţumindu-i pentru acest gest, divanul Moldovei declara: „Măria-ta ai pregătit calea către mântuirea ţării noastre, căci ai sprijinit şi ai pledat înaintea areopagului european întrunirea Principatelor, principiu de mărire, de glorie şi de temeinică aşezare a acestei ţări”.

 

 

MARILE PUTERI EUROPENE CER O UNIUNE MAI MULT FORMALĂ

Congresul de pace de la Paris – 1856

          Noile divanuri ad-hoc, din Principatele Române, alese în octombrie 1857, după înţelegerile de la Osborne dintre împăratul francez Napoleon al III-lea şi regina Victoria a Angliei, cereau Porţii Otomane şi Puterilor garante:

  • respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634;
  • unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele România;
  • prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării noastre;
  • neutralitatea Principatelor;
  • putere legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.

Prin Convenţia prevăzută de Tratatul Încheiat la Paris, în ziua de 7/19 august 1858, s-au hotărât următoarele:

  • Muntenia şi Moldova vor purta numele de Principatele Unite;
  • la Focşani va exista o Comisie Centrală care va pregăti legile;
  • tot la Focşani va exista o Curte de Casaţie comună şi armatele vor primi o organizare identică spre a forma, la nevoie, una singură;
  • fiecare ţară va avea domnul său, care va cârmui şi administra cu ajutorul miniştrilor şi va exista o adunare legislativă.

În acest fel, Convenţia devenea noua Constituţie a Principatelor Muntenia şi Moldova.

Conform noii Constituţii, moldovenii au ales ca domn al Moldovei, la 5/17 ianuarie 1859, pe colonelul Alexandru-Ioan Cuza.

 

 

BUCUREȘTENII HOTĂRĂSC O UNIRE ADEVĂRATĂ A MUNTENIEI CU MOLDOVA

DUBLA ALEGERE A LUI ALEXANDRU IOAN CUZA LA BUCUREȘTI

 

În Muntenia se vorbea la început de Gheorghe Bibescu şi de Barbu Ştirbei, foşti domnitori. Învingând elementele conservatoare, reprezentanţii partidei naţionale au reuşit să aleagă ca domn, la 24 ianuarie / 5 februarie 1859, tot pe colonelul Alexandru-Ioan Cuza. Un ziarist al epocii, George Valentineanu, scria: „Tot Bucureştiul era în picioare, de la Filaret şi Dealul Mitropoliei până la Băneasa, mişcat de această veste salvatoare şi strigând din rărunchii inimii: Trăiască Unirea! Trăiască Cuza Vodă! Trăiască Roşii şi Albii! Trăiască boierii şi poporul! Bucuria era în culme. Toţi îşi deteră mâna şi se sărutară ca nişte fraţi. Nu mai erau resimţite sentimente separatiste, nu mai erau partide (…). Lacrimi de bucurie ieşeau din ochii tuturor”.

A fost unul din rarele momente de concordie naţională pe care le-au trăit românii în istoria lor.

Prin dubla alegere a lui Alexandru-Ioan Cuza, care a provocat o mare însufleţire în Moldova, Muntenia şi Transilvania, înaintaşii noştri au ştiut să împace textul Convenţiei de la Paris (din 7/19 august 1858), cu dorinţa ţării întregi. Astfel, lupta pentru unire a înregistrat un succes răsunător, dubla alegere însemnând începutul procesului de construire, pe baze moderne, a statului naţional român.

Proclamarea Unirii – De Theodor Aman  (București, 24 ianuarie 1859)

Referindu-se la atmosfera în care s-a votat Unirea Principatelor Române, H. Churchil, consulul britanic de la Iaşi, nota, la 6 februarie 1859: „Alegerea lui Cuza în Ţara Românească a creat un mare entuziasm aici. Se consideră că s-a efectuat un mare pas spre Unirea care va fi înfăptuită, dacă nu i se vor opune măsuri puternice. În jurnalele din Moldova s-a declarat clar că dacă Poarta va îndrăzni să refuze investitura, românii îi vor respinge autoritatea şi, de la primul până la ultimul, îşi vor apăra drepturile până la capăt”.

Evenimentul a avut ecou şi peste hotare, stârnind comentarii elogioase în Franţa, Marea Britanie, statele italiene ş.a. Cunoscutul revoluţionar maghiar Ludwig Kossuth scria că „un astfel de spirit e necesar ca un popor să întemeieze o patrie, dacă a pierdut-o, să şi-o recâştige”.

8 februarie 1859 – Al. Ioan Cuza este întâmpinat de bucureșteni pe Podul Mogoșoaiei

       Sugestivă pentru entuziasmul populaţiei româneşti de pretutindeni, după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, este telegrama trimisă domnului de locuitorii judeţului Fălciu: „Fapta pe care Măria-Voastră aţi isprăvit, slobozind neamul românesc din boieresc, munca silită… este atât de mare cât nu o poate scrie niminia. Dumnezeul părinţilor noştri păstreze zilele Măriei Tale ferice. Îl rugăm să ia din zilele noastre şi a copiilor noştri şi să adaoge la ale Măriei Tale, să ne pui la cale până la sfârşit. Rugămu-te, dă-ne voie ca de acum înainte să te numim Părintele cel bine Voitor şi slobozitorul neamului ţărănesc”.

8 februarie 1859, București – Cortegiul Domnului Unirii trece prin poarta Mitropoliei

 

În anii domniei sale (1859-1866), Alexandru-Ioan Cuza a reuşit să desăvârşească Unirea Principatelor şi să dea noului stat, România, o organizare modernă. Rămânea generaţiilor viitoare să acţioneze pentru înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918.

Primirea fastuoasă a lui Domnitorului Al. Ioan Cuza la Palatul Domnesc din București

 

 

 

Posted in Fără categorie | Leave a comment

ALEXANDRU IOAN CUZA ÎN CONȘTIINȚA ROMÂNILOR

UN ROMÂN PROVIDENȚIAL

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la data de 20 martie 1820, într-o mahala a locali-tăţii Bârlad. Părinţii săi, vornicul Ioan Cuza şi Soltana Cozadini, de obârşie greacă, i-au asigurat o copilărie fericită la moşia lor din localitatea Bărboşi, judeţul Fălciu (a nu se confunda cu Barboşi din judeţul Galaţi). Şi-a făcut studiile gimnaziale în Iaşi, în cadrul pensionului lui Victor Cuenin, desăvârşindu-şi instruirea la Paris, unde a  urmat liceul şi apoi cursuri de medicină şi de drept.

Palatul familiei Cuza de la Ruginoasa

În perioada 1837-1840, Alexandru Ioan Cuza (Alecsandru Ioan Cuza, după unele surse) a fost cadet în armată (aspirant la gradul de ofiţer), la arma cavalerie. Apoi a lucrat în calitate de membru al Judecătoriei Covurlui, însă în octombrie 1845 şi-a dat demisia, participând alături de tinerii revoluţionari români la pregătirea revoluţiei burghezo-democrate din martie 1848, în Moldova. A fost arestat împreună cu tatăl său, Ioan, cu Costache Negri, cu Vasile Alecsandri, precum şi cu alţi nouă revoluţionari socotiţi periculoşi. Toţi au fost transportaţi în câteva căruţe, la Galaţi, şi îmbarcaţi pe o corabie, pentru a fi trimişi la Constantinopol. Intervenţia hotărâtă a Elenei Rosetti-Cuza, fiica postelnicului (membru al sfatului domnesc) Iordache Rosetti-Solescu şi a Ecaterinei (născută Sturza, la Miclăuşeni, lângă Roman) cu care se căsătorise la data de 30 aprilie 1844, la Soleşti, judeţul Vaslui, şi a consului englez, Cumingam, a reuşit să devieze corabia ce se îndrepta spre Măcin, ajutându-i să scape cu viaţă.

În luna mai 1848 Alexandru Ioan Cuza a participat la adunarea de pe Câmpia Libertăţii, de la Blaj, alături de alţi revoluţionari moldoveni, munteni, bănăţeni şi transilvăneni.  După un auto-exil la Paris şi Constantinopol, Cuza a revenit în Moldova, însoţindu-l pe noul domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1856), adept al unirii Principatelor Române. 

În timpul domniei lui Grigore Ghica, Alexandru Ioan Cuza a fost numit Preşedinte al Judecătoriei Covurlui, lucrând în Galaţi până în anul 1851, apoi Director al Ministerului de Interne, la Iaşi, până în 1853 şi agă (şef al poliţiei), între anii 1853-1856, în Iaşi. La 6 iunie 1855, Grigore Ghica i-a acordat titlul de vornic (reprezentant al domniei) cu drepturi depline în administrarea oraşului Galaţi şi, de la data de 7 iulie 1856, pârcălab (administrator) al portului şi oraşului Galaţi. 

În timpul caimacanului Nicolae Vogoride, Alexandru Ioan Cuza a fost încadrat în armată, acordându-i-se, succesiv, gradele de sublocotenent (6/12 martie 1857), locotenent (24 aprilie / 6 mai 1857), căpitan (28 aprilie / 10 mai 1857) şi maior (3/15 mai 1857).     Sub căimăcămia sa, Vogoride, sprijinit de Austria și de Turcia care i-au promis domnia Moldovei, a încercat din răsputeri să combată acțiunile unioniste ce erau programate în țările române. Interceptând o scrisoare a lui Nicolae Vogoride, din care rezulta intenţia murdară acestuia de a falsifica alegerile, Alexandru Ioan Cuza a trimis-o lui Petre Ispirescu, care a transmis-o spre tipărire şi difuzare, compromiţându-l pe caimacam. Alexandru Ioan Cuza şi-a dat demisia din armată, la data de 6/18 iulie 1857, protestând împotriva acestui act antiunionist. Alegerile au fost, totuși, falsificate în mod grosolan, de administrația Vogoride la îndemnul și cu susținerea Austriei (care vedea prin Unire pierderea Transilvaniei) și de Turcia.

După repetarea alegerilor , în septembrie 1857, Alexandru Ioan Cuza a fost rechemat în armată, avansat colonel, şi numit în înalta funcţie de locţiitor al hatmanului miliţiei. Ales deputat de Galaţi şi membru al Divanului ad-hoc de la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza a contribuit la pregătirea alegerilor din ziua de 5/17 ianuarie 1859.

-va continua-

Posted in Cultură, istorie | Leave a comment