GALA PREMIILOR ANCE”RM”, EDIȚIA A VIII-A 2021

CÂŞTIGĂTORII PREMIILOR ASOCIAŢIEI  NAŢIONALE CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”, EDIŢIA A VIII-A, 2021

Premiile Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” pe anul 2021 au fost acordate în cadrul unei festivităţi desfăşurate în ziua de 30 mai 2022, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional din Bucureşti.

Gala ediţiei a VIII-a a fost dedicată Zilei Eroilor, care anul acesta este sărbătorită la 2 iunie, odată cu marea sărbătoare creştină a Înălţării Domnului.

Pe adresa concursului au fost înregistrate 13 lucrări, din care un volum de memorialistică de război, trei biografii ale unor personalităţi militare, trei monografii ale unor localităţi, monumente sau specialităţi militare, precum şi câteva culegeri de documente sau de evocare a eroilor   – toate încadrându-se în tematica prevăzută de regulamentul de desfăşurare a concursului.

În urma evaluării, Juriul acestei ediţii – format din prof. univ. dr. Ioan Scurtu, general- maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe (preşedintele juriului), colonel (rtr.) prof. univ. dr. Petre Otu, colonel (rtr.) prof. univ. dr. Alexandru Oşca, general de brigadă (rtr.) Grigore Buciu

–  a decis următoarele:

Marele Premiu „Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1000 $, a fost acordat volumului Tricolorul în istoria românilor, apărut la Editura Muzeul Literaturii Române, având ca autori pe Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie şi Luminiţa Iordache.

Premiul „Erou sublocotenent Ioan R. Marinescu”, în valoare  de 500 $, a revenit volumului Din Carpaţi până dincolo de Elba. Jurnal de front şi din prizonierat, apărut la Editura militară în 2021, avându-l ca autor pe Ioan Balan, o lucrare de  memorialistică de război salvată de la uitare şi anonimat prin grija și stăruința doamnei Adriana Rotaru, nepoata autorului.

Premiul“Căpitan aviator Alexandru Manoliu”,învaloare de 500 $,a fost acordat lucrării Crucea Eroilor Români de pe Muntele Caraiman. Istoric, restaurare, reabilitare, conservare, apărută la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, în anul 2021, sub coordonarea dr. Codrin Dumitru Munteanu şi  colonel (rtr.) prof. univ. dr. Ion Giurcă, precum şi cu contribuţia cercetătorilor Alexandru Bartoc, Paul Adrian Cristescu şi Alexandru Dobrică.

Au fost răsplătite cu“Diploma de participare” volumele nominalizate la unul din premii, şi anume: dr. Mircea Tănase, Paraşutiştii, între mirajul legendelor şi memoria documentelor: studii, documente, evocări, mărturii, Editura militară, Bucureşti, 2021; general-maior Corneliu Postu, colonel dr. Petrişor Florea, colonel ing. Leonard Mocanu, lect. univ. dr. George-Daniel Ungureanu, Soldatul român în anii Războiului de Întregire Naţională. Atitudini şi stări de spirit. Documente, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2020; Grigore Stamate, Mihai Hodorogea, Mareşalul Prezan: artizan şi apărător al Marii Uniri, Editura Axioma Print, 2021; Adrian Stroea, Între prestigiul numelui şi nedreptatea istoriei: generalul Traian Grigorescu, fiul eroului de la Mărăşeşti,  Editura militară, 2021; comandor dr. Laurenţiu Buzenchi, Smaranda Brăescu, Lăsaţi-mă să zbor!”, ARPIA Cluj, Editura Ecou Transilvan, 2021; Ştefan Popa, Antologia Aviaţiei, Editura Ecou Transilvan, 2021; colonel (rtr.) Remus Macovei, Aportul militarilor români la unirea Dobrogei cu România, Editura NextBook, Constanţa, 2021; Ioan C. Popa, Doina Matei-Leulescu, Potcoava, Şase secole de luptă pentru neatârnare, Editura 1Print, 2021.

Despre valoarea lucrărilor premiate au vorbit:

-general – maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe,

-colonel (rtr) prof. univ. dr. Petre Otu și

– generalul de brigadă (rtr.) Grigore Buciu.

Gala Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” s-a încheiat cu mesajele de salut ale sponsorilor acestui concurs: doamna Opritsa Dragalina Popa, nepoata generalului erou Ioan Dragalina; doamna Irina Nelson, nepoata sublocotenentului erou Ioan R. Marinescu, mesaj prezentat de domnul ing. Sorin Novac; domnul dr. Radu Manoliu, fiul eroului căpitan de aviaţie Alexandru Manoliu, care a venit special din Olanda pentru această festivitate.

Fără sprijinul financiar al acestor familii de români stabilite în străinătate, aceste premii nu ar fi fost posibile. Le mulţumim din suflet!

Nu putem încheia aceste rânduri fără să remarcăm gestul de nobleţe al domnilor Codrin Dumitru Munteanu, Ion Giurcă, Alexandru Bartoc, Alexandru Dobrică şi Paul Adrian Cristescu care au decis să doneze premiul, în valoare de 500 $, Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” pentru ridicarea unui monument în memoria generalului Grigore Bălan, eroul al ultimului război mondial.

Activitatea a fost onorată și s-a bucurat de participarea a numeroși distinși invitați din domeniul cultural și al cercetării istorice, alături de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, Direcției Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului, Bisericii Ortodoxe Române, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”  și ai unor structuri asociative din domeniul apărării: general-locotenent (rtr) Neculai BĂHNĂREANU, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere ”Al. I. Cuza”, general (rtr) HURDUBAIE, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din MAI, locotenent – colonel DINCĂ/Direcția Relația cu Parlamentul și alții.

Cu gândul la noua ediţie – cea de-a IX-a –, aflată în plină desfăşurare, rămânem cu sufletul plin de admiraţie şi respect pentru toţi cei care au contribuit şi în anul 2021, un an atât de dificil, bântuit de pandemie şi de crize economice şi sociale, la succesul Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”!

Cinste câştigătorilor şi tuturor participanţilor la această ediţie!

Succes ediţiei a IX-a, din anul 2022!

Să ne întâlnim cu bine la gala următoare, sărbătorind noi autori câştigători!

Col. (rtr) Dumitru ROMAN și col. (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIZȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.