TÂNĂR POET MILITAR LA SEDIUL ASOCIAȚIEI!

În data de 18. 04. 2022, elevul sergent Codruț-Gabriel CANTEA, din cadrul Colegiului Național Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza, a primit 65 de exemplare din volumul său de poezii ”DANS ÎN CONTRA SURZILOR”, editate la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, cu  sprijinul  domnului general – maior (r) prof. univ. dr. Visarion NEAGOE și al colonelului (r) Nicolae IVAN, ambii absolvenți ai Liceului Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza.Tânărul poet, Codruț CANTEA, originar din Balș, viitor ofițer al Armatei Române, a venit la sediul asociației  însoțit de fratele său mai mare, agentul de poliție Cosmin CANTEA care își desfășoară activitatea în București.

Pe durata vizitei Codruț CANTEA a expus condițiile și motivarea încercării în doomeniul poeziei, mulțumind conducerii Colegiului Național Militar ”Dimitrie CANTEMIR„- Breaza pentru asigurarea  condițiilor optime dezvoltării intelectuale și spirituale ale cantemiriștilor și mărturisind recunoștința sinceră față de mentorii și îndrumătorii săi, pensionari și în activitate, din cadrul colegiului.

Tinerilor le-au fost prezentate, pe scurt,  istoria, menirea și obiectivele asociației și s-a facut un tur al sediului asociației, cu interes deosebit în biblioteca structurii.

Autorul a mulțumit celor doi susținători, cărora le-a dăruit câte  un exemplar din volumul său de poezii, cu autograf.

Tânărului poet și fratelui acestuia le -a fost oferită Monografia Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

Urmează o perioadă foarte grea și solicitantă pentru elevul – sergent CANTEA, aflat la finalul anului IV de colegiu  și de aceea îi  urăm mult succes, baftă și reușite la examenele extrem de importante din lunile următoare!

Inspirație, har și mulți cititori poetului Codruț  CANTEA!

Felicitări domnului colonel dr. ing Aurel Constantin NEAGU, comandantul  Colegiului Național Militar ”Dimitrie CANTEMIR” – Breaza și mult succes în conducerea și dezvoltarea colegiului și a cantemiriștilor!

Felicitări și recunoștință domnului profesor Constantin GIURGINCA și felicitări  doamnei profesoare Codruța-Bianca STANCIU pentru educația, încurajarea și îndrumarea oferite, la început de drum, poetului Codruț CANTEA!

Mult succes comenzii și întregului corp de cadre didactice din C.N.M.”Dimitrie CANTEMIR” – Breaza în procesul de învățământ!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA” 

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.