Comunicate

COMUNICAT Nr. 19/26.03.2026

Gala Națională ”România ești TU!”: 25.03.2026

La invitația doamnei Tatiana Tuță, președintele Asociației Nationale ”Construim o țară!”, domnul general – locotenent (r) Corneliu Postu, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și colonelul (r) Nicolae Ivan, vicepreședinte, au reprezentat Asociația la Gala Naționlă, „România ești TU!”, editia a IV- a, ce s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, în data de 25.03.2026.

În semn de înaltă apreciere a activității, realizărilor și ”contribuției remarcabile în restaurarea și protejarea operelor comemorative în cinstea românilor căzuți în lupte”, Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” i-a fost conferită DIPLOMA DE EXCELENȚĂ.

Domnul general – locotenent (r) Corneliu Postu, președintele Asociației, a primit diploma, prilej cu care a susținut o scurtă, dar cuprinzătoare prezentare a A.N.C.E. „Reginei Maria”, precizând obiectivele acesteia, acțiunile viitoare și importanța promovării Cultului Eroilor la români, cu precădere în rândul tinerilor.

Proiectul media ”România ești TU!” scoate în evidență brandurile românești care contribuie la binele comun, aducându-le pe podium pentru ceea ce reprezintă cu adevărat pentru români.

Ediția a IV-a a sărbătorit ”puterea binelui făcut în tăcere”, implicarea voluntară a unor antreprenori, ONG-uri, autorități, promotori ai turismului, oameni publici, voluntari și a lansat volumului 4 al cărții „Îngeri pentru România”.

Evenimentul s-a bucurat de o numeroasă și aleasă prezență și s-a desfășurat în cinci etape: acordarea de diplome, programe artistice, acordarea trofeului ”România ești TU!”-2026 domnului Constantin Poiană, managerul spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, prezentare de modă și tombolă.

Pe parcursul galei au putut fi vizitate expoziții de pictură și creație artistică diversă, prezentare de produse alimentare și vinuri.Felicitări organizatorilor și mult succes în acțiunile următoare!

 Felicitări organizatorilor și mult succes în acțiunile următoare!

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

 

COMUNICAT Nr. 18/23.03.2026

Participarea A.N.C.E..”Regina Maria” la Conferință de top dintre Marea Britanie și România pentru parteneriate strategice comune în industria apărării: 18.03.2026

La invitația domnului dr. David Webster, fondatorul UK/Romania Business și Managing Partner al Global Tech Connect/DefenceTech, domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a reprezentat Asociația la Conferința de top dintre Marea Britanie și România pentru parteneriate strategice comune în industria apărării, ce s-a desfășurat la București, în data de 18.03.2026.

Aproximativ 100 de lideri seniori din domeniile apărării, diplomației și mediului de afaceri au participat la conferința dedicată consolidării parteneriatelor industriale dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și România în sectorul apărării.

Lucrările evenimentului au fost deschise de către dr. Rebecca Shah, Chargé d’affaires al Ambasadei Britanice la București, care a susținut importanța parteneriatului strategic UK-România în contextul noii arhitecturi de securitate europene.

Conferința s-a desfășurat pe 3 paneluri: panelul 1 — Înțelegerea producției și achizițiilor de apărare din România; panelul 2— Oportunitatea inovației în apărare în România; panelul 3 — Cooperarea și parteneriatul strategic UK-România în domeniul apărării.

Au prezentat comunicări și propuneri: Cristina Dragomirescu (Vicepreședinte ARCTIS), General de Flotilă Aeriană Adrian Duță (rtr), Consilier Senior Apărare și Securitate la KPMG România, Alina Inayeh (Lead Advisor, Aspen Institute Romania), Marinel Moscaliuc (Director Executiv StarC4Sys), Andreea Zvac (Partener Wolf Theiss), Radu Blideran (Defence Programme Manager, INCAS), Horia-Răzvan Botiș (Board Member, NATO DIANA), Bogdan Iordache (General Partner, Underline Ventures), Kalin Stoyanov (Head of Business Development, Destinus), dr. David Webster (Fondator, UK/Romania Business), Tudor Grecu (Partener și Head of Defence Sector CEE, KPMG România), General Daniel Petrescu (rtr), fostul Șef al Statului Major al Apărării (2019-2023), dr. David Webster și Jerry Weston (Space Export Sales Director, Airbus Defence and Space UK).

Conferința de la București s-a desfășurat pe fondul unui interes crescut al Marii Britanii față de piața de apărare din România. Un acord bilateral de cooperare în domeniul apărării între cele două țări a fost prezentat Parlamentului britanic în ianuarie 2025. Totodată, ADS Group și Departamentul pentru Comerț al Guvernului britanic au organizat o misiune comercială de apărare în România în 2025, subliniind că nivelul crescut al cheltuielilor militare românești reprezintă o oportunitate clară pentru industria britanică de apărare.

 Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

 

COMUNICAT Nr. 17/20.03.2026

 Participarea reprezentanților A.N.C.E..”Regina Maria” la sărbătorirea Zilei Victoriei de la Chanakale, la cimitirul eroilor turci din București, în data de 18.03.2026

Delegația Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, constituită din personal al Biroului Executiv Central, colonel (r) Nicolae Ivan – vicepreședinte, colonel Remus Macovei -vicepreședinte / președintele filialei Constanța și căpitan (rtr) Ioan Ioniță – membru, și personal din cadrul filialei București, colonel (rtr) Petru Gurău – președinte de onoare, locotenent-colonel (r) Carmen Rotărescu – președinte, sergent-major voluntar Elena-Adriana Brumaru – vicepreședinte, plutonier adjutant principal (r) Carmen-Maria Ghinea – secretar și colonel (r) Marius Crucean – membru, la invitația excelenței sale Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București, a participat la ceremonia militară și religioasă pentru omagierea eroilor turci, organizată cu ocazia Zilei Victoriei de la Chanakale, la cimitirul turcesc din București, în data de 18.03.2026.

Evenimentul s-a bucurat de o largă și distinsă participare: reprezentanți ai ambasadei Turciei; reprezentanți ai numeroaselor instituții, asociații socio-profesionale, companii și fan-cluburi sportive turcești; reprezentanții unor ambasade prietene Turciei; reprezentantul președinției României; general- maior Valentin Brânzei, directorul S.M.Ap. – reprezentantul Ministerului Apărării Naționale și al Statului Major al Apărării din România; colonel Petruț-Dănuț Sârghie-Ciobanu – directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor; general – maior (rtr) Marian Buciuman, general-locotenent (r) Cătălin Tomescu și general de brigadă (r) Vasile Ene – reprezentanții Asociației Naționale a Cadrelor Militar în Rezervă și în Retragere ”Alexandru-Ioan  Cuza” din MApN.

   Activitatea s-a desfășurat pe durata a patru momente principale:

  • sosirea și alocuțiunea excelenței sale Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București;
  • ceremonia depunerii coroanelor de flori;
  • ceremonia religioasă;
  • depunerea de flori la mormintele eroilor din cimitir.

Membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor au depus o coaroană de flori la monumentul eroilor turci

și flori la mormintele celor patru eroi de origine română din cimitirul turcesc: Apostol Oglu Nicola, Anastasi Oglu Kosti, Ștefan Oglu Yani și Dimitrie Oglu Vasile.

La finalul ceremomoniilor, colonelul (rtr) Petru Gurău i-a înmânat excelenței sale Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București, scrisoarea domnului general-locotenent Corneliu Postu, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” și monografia Asociației. Cu acest prilej, ambasadorul Özgür Kıvanç Altan a transmis mulțumiri și aprecieri  președintelui A.N.C.E. ”Regina Maria” și membrilor structurii, participanți la eveniment.

Ambasadorul Turciei a precizat că Republica Turcia a identificat un teren corespunzător în Istanbul, destinat unui cimitir al eroilor români în Turcia. Urmează ca decizia finală să se ia de instituțiile președinților din România și Turcia.

Doamna locotenent-colonel (r) Carmen Rotărescu, președintele filialei București, le-a solicitat sprijinul excelenței sale Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia și secretarului ambasadei Turce și aceștia au promis că vor susține realizarea unui Protocol de Cooperare între Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” și structura asociativă națională centrală reprezentativă din Turcia, în domeniul Cultului Eroilor.

 

Evenimentul a fost larg mediatizat în mass media din România și Turcia.

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

 

COMUNICAT Nr. 16/14.03.2026

 Participarea reprezentanților A.N.C.E.”Regina Maria” la Conferința Națională de Istorie Militară (CNIM), ediția I-a, 10-12.03.2026

Domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU – președinte, domnul colonel (rtr) Alexandru Oșca – purtător de cuvânt și domnul căpitan (rtr) Ioan Ioniță – membru în cadrul Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” au reprezentat structura asociativă la prima ediție a Conferinței Naționale de Istorie Militară cu tema ”Pace și conflict. Armata în istoria românilor: tradiție, adaptare și continuitate”, ce s-a desfășurat la Palatul Cercului Militar Național-București, în perioada 10-12.03.2026.

Ediția I-a a Conferinței a inaugurat seria anuală a acestei manifestări științifice și a fost organizată de Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (ISPAIM), în coordonarea Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, împreună cu Statul Major al Apărării.

Evenimentul a fost un bun prilej de reunire a specialiștilor din mediul militar și civil, cercetători, cadre universitare și experți din mai multe centre universitare din București, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Târgoviște, Constanța și Chișinău.

Activitatea a reușit să asigure un bun dialog științific între mediul militar și cel civil, precum și să dezvolte o platformă academică dedicată pentru cercetarea istoriei militare, a tradițiilor Armatei României, a faptelor săvârșite în serviciul Patriei de către ostașii români, de la soldat la general.

În deschiderea conferinței, la care au participat peste 120 de istorici, istorici militari, specialiști și cercetători științifici, au susținut alocuțiuni domnul Eduard Bachide, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, domnul general-locotenent Dragoș-Dumitru Iacob, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării și doamna Carmen-Sorina Rîjnoveanu, directorul ISPAIM.

Domnul colonel (rtr) dr. Alexandru Oșca a susținut o comunicare științifică pe subiectul Convențiilor politico-militare din care România a făcut parte în perioada interbelică.

 Prezența la eveniment a reprezentanților Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” a fost apreciată și utilă, în perspectiva unor acțiuni similare viitoare, pe care Asociația le are în vedere.

 Colonel (r) Nicolae IVAN

 BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

 

COMUNICAT Nr. 15/04.03.2026

DEFNET Conference @ SCIA X, Ediția aniversară de 10 ani.

 Domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a condus agenda conferinței Dual-Use Technologies & Defence-Ready Cities, desfășurată în data de 04.03.2026, la ROMEXPO, o conferință strategică dedicată reconstrucției capacităților naționale de apărare și tranziției infrastructurilor civile către cerințele europene de securitate, reziliență și interoperabilitate.

Conferința a reunit decidenți guvernamentali, instituții naționale și europene, administrații publice, operatori de infrastructuri critice și companii din zona tehnologiei, industriei și integrării de sisteme, pentru a clarifica: cum se reconstruiește sustenabil industria națională de apărare; ce înseamnă dual-use în mediul civil; cum pot companiile civile intra în proiecte strategice fără a-și schimba ADN-ul; ce rol joacă statul, finanțarea europeană și parteneriatele public–private.

În partea de început s-au adresat audienței: general – locotenent Dragoș-Dumitru IACOB – Locțiitorul Șefului Statului Major al Apărării, Sorin-Dan MOLDOVAN – Secretar de stat in MApN, Silviu MACOVEI – Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne; Eduard DUMITRAȘCU – Fondator – DEFNET (Defence Network România).

Conferința s-a desfășurat pe 2 paneluri: PANEL 1: cum se reconstruiește sustenabil industria națională de apărare? Strategii guvernamentale, parteneriate și cadrul pentru investiții și PANELUL 2: Dual-Use: de la tehnologie civilă la proiecte strategice, Companii, consorții, finanțare și implementare cum devin infrastructurile civile componente de securitate și reziliență; Cum pot companiile civile intra în proiecte strategice fără a-și schimba ADN-ul; De la capacitate tehnologică și inovație la consorții, finanțare și implementare; Rolul instrumentelor europene și al finanțărilor dedicate proiectelor dual-use.

Au prezentat comunicări în cadrul Conferinței: General – maior, Marius-Haientz Patriche – adjunct al directorului general al Direcției Generale de Protecție Internă; Răzvan Pîrcălăbescu – Director General ROMARM; Horia-Răzvan Botiș – membru în Consiliul Director NATO DIANA; Stelian Cristea – Adjunct al Directorului DNSC; Liviu Codîrlă – Director Departament Defence & Dual-Use, DEFNET, General-locotenent Mădălin -Virgil MIHAI – Serviciul de Telecomunicații Speciale; Victor Vevera – Director General, Institutul Național de Cercetare‑Dezvoltare în Informatică – ICI București; Sebastian Tudor – Director General, TNT Productions România organizator BSDA și membru al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria; Alex Fenechiu – Chief Strategy Officer, Urbio; Radu Dragomir – CEO, Urban Scope; General de brigadă Marin Gheorghe-Nucu, fost Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

 

COMUNICAT Nr. 14 / 12.12.2025

Referitor la încercările de denigrare a Oștirii române, a eroilor ei și a veteranilor de război!

De Ziua națională a României, sărbătorită recent, întreaga suflare românească – de la elevii și studenții din școli și universități, până la comunitățile din localitățile României sau din străinătate – a rememorat evenimentele cruciale din trecutul românilor și i-a cinstit, cum se cuvine, pe ostașii eroi care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru ca generația noastră să trăiască într-o țară liberă, demnă și respectată într-o Europă civilizată.

Prin gesturi solemne, oamenii obișnuiți, ierarhii bisericii, demnitarii statului român şi autoritățile locale au exprimat recunoștința sinceră și prețuirea pentru cei care, la chemarea Patriei, în toate împrejurările și timpurile, au răspuns, fără rezerve și condiții, pentru  apărarea gliei străbune.

Pentru membrii și simpatizanții Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” aceste manifestări și gesturi solemne au generat sentimente de satisfacție și de îndemn la un efort sporit pentru protejarea memoriei eroilor români, a operelor comemorative de război, a mormintelor ostașilor căzuți pe front și a monumentelor dedicate lor.

Din păcate, chiar în contextul Zilei naționale a României, un gest firesc de recompensare a unui veteran de război a fost interpretat, de unele personaje, după criterii inventate și a fost legat de evenimente din trecutul poporului român, pe care le-a calificat ca lipsite de orice semnificație și de care ei afirmă că ar fi cazul să ne rușinăm. Prin extrapolarea și generalizarea unor întâmplări singulare, condamnate la timpul lor de justiție și respinse de opinia publică, sunt puse la îndoială obiectivele naționale sacre ale poporului român, dintr-un moment sau altul al istoriei lui, și angajamentul pentru împlinirea lor, culpabilizând Oștirea Țării în întregimea ei pentru fapte grave sau crime sancționate de Justiție, săvârșite individual, izolat și în situații complexe.

Ca Asociație cu scopuri nobile, niciodată nu am manifestat toleranță sau înțelegere pentru crime de război sau comportament degradant față de populația civilă sau față de prizonieri ori răniți aflați în imposibilitatea de a se apăra, oriunde astfel de întâmplări au avut sau au loc și astăzi, cu atât mai mult cu cât o parte însemnată din populația României, din prizonierii și ostașii români răniți au fost victime ale abuzurilor având drept consecințe moartea multora dintre ei. Acest lucru nu împiedică oamenii de bună credință să-și manifeste respectul pentru faptele demne și de curaj dedicate împlinirii idealului național și de făptuitorii lor care ne așază în rândul statelor europene civilizate.

Evident, cei care au înțeles să lezeze sensibilitatea românilor exact în ziua lor de sărbătoare sunt extrem de puțini și lipsiți de orice credibilitate. Poziția lor este asumată, folosind clișee abandonate, devenite ridicole și jenante

Opțiunea Asociației de a le semnala se întemeiază pe determinarea noastră de a nu tolera nicio nedreptate sau oprobriu la adresa eroilor români a căror memorie ne-am angajat s-o apărăm în orice împrejurări și împotriva oricărei denigrări

Recent, un act de normalitate prin care colonelul în retragere Ion Vasile Banu, la vârsta de 107 ani, a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de cavaler, a fost folosit de către delatori „justițiabili” ca pretext pentru a denigra întreaga Oștire română pe care respectivii o acuză că s-a angajat în campania declanșată în 1941 pentru reintegrarea teritoriilor smulse din trupul țării cu un an înainte. Motivul invocat de artizanii „cauzei” a fost că Președintele României, care a semnat decretul de decorare,  n-a ținut cont de faptul indubitabil că respectivul ostaș a făcut parte din Armata română care a luptat cot la cot cu Armata hitleristă, împotriva „pașnicei” armate sovietice. Mai grav – spun vașnicii apărători ai adevărului „cules” din arhive pe sărite – domnul Banu de fapt este vinovat că a făcut parte din efectivele Regimentului 89, din Divizia 13 care au făcut să curgă „râuri de sânge” în rândul populației civile de îndată ce au trecut Prutul și, mai apoi, la Odesa. Iar istoricul de circumstanță se exprimă moralizator: „Este pur și simplu uluitor să citești cum Președintele aduce un omagiu întregii generații de eroi și să le atribuim meritul pentru România liberă și demnă de astăzi”, apoi dă „sentința” : „E de condamnat tot ce a făcut Armata imediat ce a trecut Prutul, nu a făcut crime izolate comise de către câțiva, ci uciderea în masă și deportarea în masă”. Despre ostașul Banu spune simplu: „Nu știu ce acțiuni a întreprins Banu personal (…), nu toți soldații români au fost implicați direct în bătăi și furturi sau ucideri. (…) Dar acești indivizi (adică cei câțiva soldați români) au fost doar câteva luminițe într-un întuneric dens.” (H) . Practic, susține justițiabilul „îndrăgostit” de România, Președintele a încercat „să albească trecutul României  pe frontul de Est și să reînvie mitul epocii Antonescu.”

Alt justițiabil afirmă că decorarea domnului Banu ar legitima participarea României la „cruciada împotriva iudeo-bolșevismului”(V.L), dar opinia unui astfel de personaj, cu ascendența ideologică și familială cunoscute, este explicabilă și nu prezintă niciun fel de interes.

Nu mergem atât de departe încât să afirmăm că pozițiile respective ar fi coordonate dintr-un loc și cu un interes anume, dar nu putem omite încercarea unei doamne purtătoare de cuvânt a diplomației de la Moscova – altfel cu treburi grave și importante în propria casă – de a zăbovi și ea pe subiectul decorării unui veteran din România ca să ne spună, în consens cu cei câțiva ”justițiari” de la București, că domnul Banu n-avea niciun drept la decorație pentru că a făcut parte dintr-o armată fascistă, care a luptat împotriva țăii sale.

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria„ afirmă cu toată determinarea că statul român democrat are dreptul, obligația și toate motivele să-și cinstească eroii, să-și onoreze veteranii cum crede de cuvință, fără nicio restricție morală, asumându-și cu responsabilitate propriul trecut.

De asemenea, invităm toate aceste personaje ca atunci când au de denigrat Armata Română sau pe înaintaşii noștri, românii simpli care au luptat în războaie pentru țara lor, majoritatea fără să fie militari de carieră, să caute să o facă față în față cu alți români, în cadrul unor dezbateri, seminarii, conferințe, simpozioane etc., nu singuri în fața unui calculator unde oricine poate scrie și spune ce vrea.

În același timp le recomandăm cu căldură să-și publice în biografia lor (CV în engleză) și ce au făcut ei în viața lor pentru țara și poporul pe care le denigrează cu atâta ușurință. Iar ca să-și valideze opiniile, înainte de le da drumul în eter îi invit să le citească întâi bunicilor lor (iar dacă ei nu mai au, să caute bunicii unor prieteni).

În fața unor astfel de încercări de denigrare a istoriei Țării și a tradițiilor militare ale poporului român, cu autoritatea pe care pe care ne-o conferă efortul comun al tuturor colegilor  noștri, le spunem acestor indivizi și inspiratoarei lor de la Moscova doar câteva cuvinte:

LUAȚI MÂNA DE PE EROII PATRIEI ROMÂNE!

LUAȚI MÂNA DE PE VETERANII DE RĂZBOI ROMÂNI!

LUAȚI MÂNA DE PE ARMATA ROMÂNĂ!

 Președintele Asociației Naționale Cultul Eorilor ”Regina Maria”

General-locotenent (r) Corneliu POSTU

 

COMUNICAT Nr. 13 / 30.11.2025

 LEGE nr. 192 din 20 noiembrie 2025

pentru instituirea zilei de 29 octombrie ca „Ziua Reginei Maria”

            EMITENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1069 din 20 noiembrie 2025

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se instituie ziua de 29 octombrie ca „Ziua Reginei Maria“, zi dedicată comemorării personalității și contribuției istorice a Reginei Maria a României.

Articolul 2

(1) Cu prilejul marcării „Zilei Reginei Maria“, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare organizate, în limita bugetelor aprobate.

(2) În vederea marcării „Zilei Reginei Maria“, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate „Zilei Reginei Maria“.

Articolul 3

În ziua de 29 octombrie, instituțiile publice arborează drapelul național, potrivit prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

     NATALIA-ELENA INTOTERO

    PREȘEDINTELE SENATULUI

     MIRCEA ABRUDEAN

București, 20 noiembrie 2025.Nr. 192.—-

Colonel (r) Nicolae IVAN

 BIROUL EXECUTIV CENTRAL

 

COMUNICAT Nr. 12 / 11.11.2025

PARTICIPAREA A.N.C.E. ”REGINA MARIA”

LA CONFERINȚA PE TEME ISTORICE ”ROMÂNIA ȘI RECONFIGURAREA SISTEMULUI DE RELAȚII INTERNAȚIONALE ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”

 La invitația conducerii Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Apărării Naționale ”Alexandru Iona Cuza”, colonelul (r) Nicolae IVAN, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a reprezentat structura la Conferința pe teme istorice ”ROMÂNIA ȘI RECONFIGURAREA SISTEMULUI DE RELAȚII INTERNAȚIONALE ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”, în  data de 11.11.2025.

Activitatea a fost organizată de  către Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI, în cooperare cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Apărării Naționale ”Alexandru Iona Cuza”, în sala de spectacole a Palatului Cercului Militar Național.

Conducătorul evenimentului a fost domnul general-maior (rtr.) Marin Ioniță, președintele ANCMRR -SRI, iar moderator a fost domnul general de brigadă Nicolae Pintelei, vicepreședinte al aceleiași asociații.

Pe durata Conferinței au susținut expuneri domnii:

  • dr. Constantin Corneanu: ”România, geopolitica marilor puteri și Războiul Rece”;
  • dr. Florian Banu: ”8 mai 1945 – încheierea unui război mondial și debutul unor societăți economice de tip nou-SovRom-urile”.

Acțiunea s-a bucurat de o asistență aleasă și numeroasă, reprezentaând structuri asociative din domeniul ordinii publice, apărării naționale și siguranței naționale, care a apreciat ineditul și importanța informațiilor prezentate.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

 

COMUNICAT Nr. 11 / 10.11.2025

PARTICIPAREA A.N.C.E. ”REGINA MARIA” LA PROIECTUL ”ÎMPREUNĂ PROTEJĂM ROMÂNIA”: ”Bucharest Leaders’ Summit: a Roadmap to the Future”

 

 Domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a participat la cea de-a cea de-a XXXII-a ediție a proiectului ”Împreună protejam România”:”Bucharest Leaders’ Summit: a Roadmap to the Future” .

În cadrul evenimentului, domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU a prezentat anuarul European Movers&Shakers, în cadrul căruia sunt descrise și obiectivul, respectiv acțiunile Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

Acțiunea se desfășoară în București, în perioada 3-21 noiembrie 2025 și este organizată de Grupul de Presă MediaUno, Institutul Național de Statistică, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Asociația MediaUno.

”Bucharest Leaders’ Summit: a Roadmap to the Future” oferă o platformă de dezbateri în diverse domenii de activitate, cum sunt: Sănătate, Educație, Financiar-bancar, Cultură și Cercetare, Apărare și securitate națională, Energie, Industrie și servicii, Construcții, infrastructură și transporturi, Agricultură, Digitalizare și Inovare.

Peste 300 de speakeri analizezaă și fac propuneri pentru noua foaie de parcurs a României în Europa și în lume.

Deschiderea oficială a Summit-ului a avut loc în data de 3 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, sala Transilvania II, iar Conferințele Summit-ului vor fi organizate în perioada 4-21 noiembrie 2025. la Institutul Național de Statistică.

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

 

COMUNICAT Nr. 10 / 10.11.2025

Participare la Duatlonul Regal Invictus, ediția a VII – a

La invitația președintelui Asociației Voluntarilor Invictus din România,

Domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a participat la Duatlonul Regal Invictus, ediția a VII – a, ce s-a desfășurat în garnizoana Curtea de Argeș, în data de 08 noiembrie 2025.

Duatlonul se constituie într-un preambul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, care este sărbătorită în România în data de 11 noiembrie și onorează în fiecare an militarii care au participat la misiuni în Teatrele de Operații.

Printre personalitățile militare și civile participante la activități s-au numărat ASR, Principele Radu, cel care a dat startul oficial pentru crosul adulților, a ținut un discurs și a premiat câștigătorii, precum și domnul general-maior Valentin Brânzei, directorul Statului Major al Apărării.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Statului Major al Apărării, Federației Române de Triatlon, Asociației CAMARAZII, Asociației Sportive „Vânătorii Posadei”/Batalionul 33 Vânători de Munte, Asociației militarilor veterani și militarilor cu dizabilități – Curtea de Argeș și cu concursul unor structuri ale administrației publice și culturii din județul Argeș.

Principalele acțiuni ale competiției, organizate pentru copii și adulți, cu probe adapttate și persoanelor cu dizabilități, au fost: cros, program artistic susținut de Clubul Copiilor din Curtea de Argeș și un recital al Chitariștilor de la Argeș, acțiune civică specială de instruire în acordarea primului ajutor, organizată pe mai multe ateliere.

Mulțumiri organizatorilor! Felicitări participanților!

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

 

COMUNICAT Nr. 9 / 11.10.2025

 LANSARE DE CARTE ”REGINA MARIA. VIAȚA ȘI OPERA”

 Domnul general-locotenent Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, însoțit de vicepreședinții, general de brigadă (rtr) Grigore BUCIU și domana Lucreția NECHIFOR, a participat, în data de 10.10.2025, la lansarea lucrării „Regina Maria. Viața și opera”, editura Didactica Publishing House, 2024, autoare, dr. Gabriela GIRMACEA.

Evenimentul se integrează în seria de activități ale A.N.C.E.”Regina Maria” dedicate aniversării împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, în 29 octombrie.

Lansarea a fost găzduită de Comisia Națională pentru UNESCO a României, gazda activității fiind doamna Ligia Deca, secretar general al instituției.

Autoarea a subliniat că această carte încheie o colecție de șapte biografii de scriitori români.

Au fost alături de autoare reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Municipiului București, elevi, profesori, scriitori, bibliotecari, muzicieni.

Felicitări autoarei!

 Colonel (r) Nicolae IVAN

 BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”


COMUNICAT Nr. 8 / 11.10.2025

 A.N.C.E.”REGINA MARIA” LA ”ȘTAFETA VETERANILOR INVICTUS” 2025

 La inițiativa și sub coordonarea INVICTUS ROMÂNIA, este în desfășurare ȘTAFETA VETERANILOR”, ediția a XII-a 2025, ”amplu proiect de educație patriotică și memorie colectivă, gest de curaj, devotament, patriotism, respect față de eroii neamului și dragoste nemărginită pentru România”.

În semn de aleasă apreciere a evenimentului, membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” sprijină și însoțesc participanții la Ștafetă, prin localitățile de reședință și la monumentele eroilor din zona de responsabilitate, pentru exprimarea recunoștinței și aducerea unui omagiu celor care au luptat pentru țară și neam.

Filiala Brașov a A.N.C.E. ”Regina Maria”- 09.10.2025

Filiala Olt a A.N.C.E. ”Regina Maria”- 09.10.2025

Începând cu 1 octombrie 2025, alergători și cicliști au plecat din București, către Carei, ultimul oraș eliberat de Armata Română în 1944, loc în care ajung pe data de 25 Octombrie, pe trei trasee simbolice:

Traseul Albastru – prin sud-vestul și vestul țării: București – Pitești – Mioveni – Câmpulung – Mateiaș – Curtea de Argeș – Râmnicu Vâlcea – Slatina – Craiova -Drobeta Turnu Severin – Târgu Jiu – Pasul Vâlcan – Petrosani – Hunedoara – Deva – Lugoj –  Timișoara – Arad – Oradea;

Traseul Galben – prin zona centrală și de nord-vest: București – Târgoviște -Ploiești – Breaza – Brașov – Sf. Gheorghe – M. Ciuc – Târgu Mureș – Sighisoara – ⁠ Cincu – Făgăraș –  Sibiu – Alba Iulia – Aiud – Câmpia Turzii – Cluj Napoca – Zalău  – Tâșnad;

Traseul Roșu – prin sud-est și Moldova: București – Slobozia – Călărași – Fetești – Constanța – Tulcea – Brăila/Galați – Buzău – Focșani – Bârlad – Bacău – Piatra Neamț – Iași (Chișinău – Iași) – Botoșani – Suceava –  Câmpulung Moldovenesc –  Vatra Dornei –  Bistrița – Dej – Baia Mare – ⁠Satu Mare.

Felicitări organizatorilor!

Mulțumiri participanților!

LA MULȚI ANI ARMATEI ROMÂNIEI!

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

 

COMUNICAT Nr. 7 / 15.09.2025

 DISCUȚIE INFORMALĂ A STRUCTURILOR ASOCIATIVE DIN DOMENIUL APĂRĂRII NAȚIONALE

       La inițiativa și invitația Biroului Executiv Central al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, sub coordonarea dlui general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele asociației, în data de 11 septembrie 2025, la sediul A.N.C.E. ”Regina Maria”, s-a desfășurat ședinta informală a structurilor asociative din domeniul apărării, pe tema coordonării acțiunilor comune ale acestora în relaționarea cu Ministerul Apărării Naționale.

 

 

Aceste discuții vor continua, la propunerea celor interesați, pentru identificarea unor propuneri de măsuri și acțiuni aplicate, corecte și eficiente.

Mulțumiri participanților!

 Colonel (r) Nicolae IVAN

 BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

 

COMUNICAT Nr. 6 / 17 .08.2025: GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI!

       Sâmbătă, 16 august 2025, s-a desfășurat ediția a X-a a evenimentului cultural-patriotic ”Prin Valea Jiului spre Marea Unire”, la Memorialul Eroilor din Pasul Vâlcan.

La evenimentul organizat de către Primăria și Consiliul Local ale Municipiului Vulcan, Consiliul Județean Hunedoara, Episocopia Devei și Hunedoarei și filiala județului Hunedoara a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” au participat delegații ale Asociației Naționale Cultul Eroilor de la nivelul Biroului Executiv Central, reprezentat de dl general de brigadă (rtr) Grigore BUCIU (vicepreședinte) și de dl colonel (rtr) Petru GURĂU(membru B.Ex.C. și președinte al filialei București),  din cadrul filialelor Dolj, Sibiu, Hunedoara, Argeș și din cadrul subfilialelor hunedorene Deva, Brad, Orăştie, Petroşani, Lupeni, Uricani ş.a.

Cinstirea eroilor căzuţi în Valea Jiului, în 1916, în prima sâmbătă de după Sfânta Maria Mare, la cota 1621 a Pasului Vâlcan a fost, în anul acesta, la a zecea ediţie. Practic a devenit un pelerinaj în cadrul cultului eroilor. Oficialităţi, voluntarii cultului, reprezentanţi ai unor formaţiuni şi partide politice, oameni de rând urcă muntele, unii pe jos, pentru a aduce un omagiu celor peste 1500 de ostaşi români căzuţi în luptă pentru a apăra hotarul României de atunci. În fruntea pelerinilor urcă drapelele de luptă (copii) ale regimentelor care au luptat în această vale şi pe aceşti munţi. În restul timpului ele sunt păstrate în marea sală a Primăriei din oraşul Vulcan, instituţie care găzduieşte şi Filiala Hunedoara a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”. S-a făcut istorie, s-au omagiat luptele, eroii şi jertfa lor în discursuri emoţionante. A fost invocată şi amintirea fostului lider al Cultului Eroilor judeţean, regretatul primar Gheorghe Ile, a omului de afaceri Emil Părău şi a celorlalţi contribuabili care au realizat ansamblul memorial de la această înălţime, un adevărat sanctuar al eroilor, aşezat pe fosta graniţă dintre Ardeal şi România regalistă. Au fost depuse la monumente coroane de flori, printre ele distingându-se una specială, dedicată Reginei Maria (150 de ani de la naşterea ei) în culorile ei preferate, de către directorul Muzeului de istorie Orăştie, vicepreşedintele al filialei Hunedoara a Cultului Eroilor.

General de brigadă (rtr) Grigore BUCIU, vicepreședinte A.N.C.E.”R.M.”

Panteonul Eroilor Români căzuți aici în Primul Război Mondial a fost ridicat și menținut prin implicarea și susținerea regretatului primar al Vulcanului, domnul căpitan (r) Gheorghe ILE, fostul nostru coleg pe care nu-l vom uita niciodată!

Distinșii participanți, promotori ai cultului eroilor, au participat la momente artistice și au depus coroane de flori la busturile regelui FERDIAND I, reginei MARIA, generalilor Ion CULCER și Ion DRAGALINA, colonelului Dumitru COCORĂSCU, locotenenților Gheorghe TĂTĂRĂSCU și Emil POPOVICI și sublocotenentului Ecaterina TEODOROIU.

În această trecătoare, acum mai bine de un secol, s-a auzit vuietul tunurilor și strigătul de „La arme!”, dar și rugăciunea înălțată către cer a soldaților care știau că jertfa lor înseamnă libertatea și unitatea României.

Să nu uităm niciodată că fiecare cruce de pe câmpurile de luptă, fiecare bust ridicat aici la Pasul Vâlcan, fiecare piatră a monumentului confirmă că România există pentru că eroii ei au crezut în ea mai presus de viața lor.

La activități au participat reprezentanții parlamentului, ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Bisericii Ortodoxe Române, autorităților publice locale, structurilor asociative din domeniul apărării și români patrioți.

Recunoștință și glorie eternă eroilor neamului românesc!

Felicitări și onoare participanților!

 Colonel (r) Nicolae IVAN

 IROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

 

 

COMUNICAT Nr. 5 / 01.08.2025

COMUNICAT ANCERM, PRINCIPALELE ACTIVITĂȚI IMPORTANTE LUNA AUGUST 2025

 

COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 5 a/2025

 Câştigătorii Premiilor ”Cultul Eroilor”, ediţia a XI-a

 Marţi, 27 mai 2025, Gala ”Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”, eveniment desfăşurat la Palatul Cercului Militar din Bucureşti şi dedicat Zilei Eroilor, şi-a desemnat câştigătorii Ediţiei a XI-a.

La această ediţie au fost înscrise 18 lucrări cu tematică istorică şi de evocare a eroilor căzuţi în războaiele pentru apărarea fiinţei naţionale.

Juriul, alcătuit din colonel (rtr.) prof. univ. dr. Petre OTU, colonel (rtr.) prof. univ. dr. Alexandru OȘCA, colonel (rtr.) dr. Ilie SCHIPOR, general de brigadă (rtr.) Grigore BUCIU, colonel (rtr.) Dumitru-Dan ROMAN, a decis să acorde următoarele premii:

Marele Premiu “Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1000 dolari USA, a fost acordat lucrărilor:

Corneliu Stoica, Sub flamura eternităţii, Regimentul 27 infanterie Bacău, Editura Magic Print, Bacău, 2024;

Dumitru Valentin Pătraşcu, Ani de bejenie. Refugiaţi din teritoriile româneşti cedate în 1940 stabiliţi în judeţul Gorj (1940-1943), Editura militară, Bucureşti, 2024.

Premiul “Căpitan Alexandru Manoliu”, în valoare de 500 dolari USA,  a fost acordat lucrării: Constantin C. Petolescu, Maiorul Ioan Coravu. Un erou al războiului pentru Întregirea României”, Editura Militară, Bucureşti, 2024.

Premiul “Sublocotenent Ioan R. Marinescu”, în valoare de 500 dolari USA, a revenit volumului: Dragoş Zamfirescu, Un om pierdut în gulagul sovietic. Alexandru Ţăţulescu, medicul generalului Gheorghe Avramescu. Confesiuni, Editura Militară, 2024.

 Biroul Executiv Central al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”

 

COMUNICAT Nr. 4/2025

 ORĂ DE CURS ONLINE A CONDUCERII A.N.C.E. „REGINA MARIA” CU STUDENȚI AI DEPARTAMENTULUI DE STUDII ROMÂNEȘTI DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE LIMBI STRĂINE DIN SEUL (CURSUL SPECIAL DE LA HANKUK UNIVERSITY OF FOREIGN STUDIES)

 Astăzi, 12.05.2025, conducerea Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” (A.N.C.E. „Regina Maria”), respectiv dl. Gl. lt. (r) Corneliu POSTU, președinte și dl. Gl. bg. (rtr) Grigore BUCIU, vicepreședinte au participat, la invitația dnei Cristina PREUTU, profesor universitar la Hankuk University of Foreign Studies din Seoul, Coreea de Sud, la o oră de curs specială, desfășurată online, cu studenți din cadrul Departamentului de Studii Românești.

Pe timpul activității, dl. Gl. lt. (r) Corneliu POSTU a prezentat principalele informații privind structura, misiunea preocupările și obiectivele asociației pentru cinstirea, promovarea și cultivarea respectului pentru eroii români și operele comemorative adresate acestora, precum și interesul și preocuparea pentru educarea tinerilor, în spiritul cultului eroilor.

La solicitarea studenților, dl. Gl. bg. (rtr) Grigore BUCIU a prezentat, succint, aspecte privind istoria României și continuitatea de peste 2000 de ani pe aceste meleaguri. Pe timpul prezentării a făcut unele legături între cultura și civilizația celor două state: România și Coreea de Sud.

Un moment interesant al activității l-a constituit interesul unuia dintre studenți asupra semnificației culorilor drapelului românesc. În răspunsul său, dl. Gl. bg. (rtr) Grigore BUCIU a subliniat legăturile puternice între regiunile istorice ale României și culorile dominante ale steagurilor sau alte elemente de identificare ale acestora și a surprins transmiterea ulterioară a ideii de origini comune și unitate. De asemenea a fost prezentată simbolistica privind sângele eroilor, bogăția țării și abundența resursei de apă, respectiv claritatea cerului.

Activitatea a fost apreciată de ambele părți, urmând ca, pe viitor, în funcție de nevoile și interesul studenților din Coreea să se mai desfășoare întâlniri online.

Dl. Gl. lt. (r) Corneliu POSTU a exprimat disponibilitatea noastră, a membrilor Biroului Executic Central ca, în eventualitatea unor vizite tematice în România, asociația să se implice în organizarea unor întâlniri la sediul central al acesteia sau la obiective de interes de pe teritoriul României.

Biroul Executiv Central.

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 3 / 2025

SEMINAR ”80 DE ANI DE LA ÎNCHEIEREA CELUI
DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”, 
07 MAI 2025

 Astăzi, 07.05.2025, filiala municipiului București a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” (A.N.C.E.”Regina Maria”), sub conducerea domnului colonel (rtr) Petru GURĂU, președinte și a doamnei Lucreția NECHIFOR, vicepreședinte a organizat Seminarul ”80 de Ani de la Încheierea celui De-al Doilea Război Mondial”, la sediul central al Asociației, din București.

La evenimentul, organizat cu sprijinul Biroului Executiv Central (B.Ex.C.), au participat membri ai Cercurilor ”Cultul Eroilor” de la Colegiul Economic ”Viilor” și de la Colegiul Tehnic ”Valter Mărăcineanu” (Grivița) și au suținut scurte alocuțiuni de prezentare a Asociației și de evocare a faptelor glorioase și jertfei supreme ale eroilor români din cel de-al doilea război mondial: domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele A.N.C.E.”Regina Maria”, domnul general de brigadă (rtr) Grigore BUCIU, vicepreședinte și domnul colonel (rtr) dr. Alexandru OȘCA, purtător de cuvânt.

Participanții și-au adus omagiul și și-au exprimat recunoștința față de eroii neamului.

Cu acest prilej, tinerii elevi participanți la activitate au vizitat facilitățile sediului central al A.N.C.E.”Regina Maria” și au semnat în ”Cartea de Onoare” a Asociației.

De asemenea, s-au putut întâlni cu domnul colonel (rtr) Petre OTU, reputat istoric militar și scriitor și cu domnul colonel (rtr) Dumitru ROMAN, redactor șef al revistei ”România Eroică”.

În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 decedați). Armata română a continuat lupta și după eliberarea Transilvaniei de Nord, contribuind semnificativ și la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei.

Mulțumiri organizatorilor și felicitări participanților!

Colonel (r) Nicolae IVAN, vicepreședinte, Biroul Executiv Central

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 2 / 2025

Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” a participat la Adunarea Solemnă a Asociației Naționale a Veteranilor de Război.

Astăzi, 28.04.2025, domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” (A.N.C.E.”Regina Maria”), a reprezentat structura la ”Adunarea Solemnă a Asociației Naționale a Veteranilor de Război” (A.N.V.R.), desfășurată la Palatul Cercului Militar Național.

La invitația conducerii Departamentului pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului și a A.N.V.R., președintele A.N.C.E.”Regina Maria” a fost onorat să participe la evenimentul dedicat veteranilor de război, alături de reprezentanții M.Ap.N., ai societății civile și ai structurilor asociative din domeniul apărării naționale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cadrul ”Adunării Solemne a A.N.V.R.” s-a desfășurat și ceremonia de conferire a Ordinului Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, generalului de brigadă (rtr) Ion DĂNILĂ, președintele ANVR. Distincția a fost acordată în semn de apreciere pentru conduita de excepție în plan profesional, precum și pentru activitatea de elaborare și editare a unor lucrări de memorialistică și evocări de fapte referitoare la luptele Armatei României în cele două războaie mondiale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marți, 29 aprilie, de la ora 09.30, la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, reprezentanții desemnați ai A.N.C.E. ”Regina Maria” vor participa la ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori, dedicată Zilei Veteranilor de Război.

În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 decedați). Armata română a continuat lupta și după eliberarea Transilvaniei de Nord, contribuind semnificativ și la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei.

Ziua Veteranilor de Război se sărbătorește, în fiecare an, la 29 aprilie și a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1222/2007.

Recunoștință, onoare și glorie veteranilor de război!

Colonel (r) Nicolae IVAN, vicepreședinte,

Biroul Executiv Central

 

COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 1 / 2025

Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” a participat pentru a 5-a oară la Campania „Onor Veteranilor de Război”

Astăzi, 24.04.2025, domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” (A.N.C.E.”Regina Maria”), a reprezentat structura la cea de-a 5-a ediție a Campaniei „Onor Veteranilor de Război”, organizată de Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.).

La inivtația conducerii M.Ap.N., președintele Asociației a participat la evenimentul de împachetare a cadourilor ce vor fi distribuite veteranilor de război, alături de reprezentanții autorităților centrale și locale, ai conducerii M.Ap.N., ai societății civile, precum și a elevilor și studenților militari, la Palatul Cercului Militar Național.

Pachetele simbolice vor fi oferite celor 437 de veterani și 13 văduve de război din România, precum și singurului veteran de război în viață din Republica Moldova.

Marți, 29 aprilie, de la ora 09.30, la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, reprezentanții desemnați ai A.N.C.E.”Regina Maria” vor participa la ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori, dedicată Zilei Veteranilor de Război.

În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 decedați). Armata română a continuat lupta și după eliberarea Transilvaniei de Nord, contribuind semnificativ și la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei.

Ziua Veteranilor de Război se sărbătorește, în fiecare an, la 29 aprilie și a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1222/2007.

Recunoștință, onoare și glorie veteranilor de război!

Colonel (r) Nicolae IVAN, vicepreședinte, Biroul Executiv Central

 

COMUNICAT  DE   PRESĂ nr.1/2024

Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” (ANCE”RM”) – prin Biroul Executiv Central, filiala București (reprezentată de doamna Lucreția NECHIFOR, vicepreședinte și colonelul (r) Petru GURĂU, președinte), Cercul Cultul Eroilor „Viilor”,” împreună cu celelalte filliale județene și sub îndrumarea neobosită a domnului comandor (r) Constantin AȘOFRONIE (președintele filialei Galați) – a reacționat imediat și s-a mobilizat exemplar pentru a ajuta comunitățile aflate în dificultate după dezastrul produs de inundațiile catastrofale din ultimele săptămâni.

Membrii și simpatizanții Asociației au considerat de datoria lor să-și ajute conaționalii loviți de stihiile naturii, ca semn al empatiei față de cei care și-au pierdut membri ai familiei sau au rămas fără agoniseala de-o viață, față de bătrânii și copiii rămași fără adăpost.

Prin inițiative remarcabile – cu mijloace modeste – membrii Asociației au colectat bunuri de folosință îndelungată și imediată, instrumente și unelte strict necesare refacerii gospodăriilor distruse, substanțe de curățat și dezinfectat, sume de bani prin contribuții proprii, pe care le-au donat sinistraților din localitățile Cuza Vodă și Pechea din jud Galați și din alte zone afectate, cu toată disponibilitatea, încurajându-i să depășească situația critică în care se află și să revină în cel mai scurt timp posibil la un trai normal.

Bunurie colectate în București au fost trimise sinistraților cu sprijinul M.Ap.N, care ne-a asigurat în acest scop un mijloc de transport, prin  Batalionul 96 Geniu

Știm că gestul nostru nu acoperă nevoile mari ale familiilor de sinistrați, dar suntem siguri că va fi primit cum se cuvine, iar acolo sus, eroii pe care-i cinstim zilnic cu devotament și credință, apreciază munca fiecăruia dintre noi, ei fiind primii care – în alte împrejurări – au dovedit solidaritate și curaj până la sacrificiul suprem atunci când și-au apărat și salvat subunitățile și camarazii aflați în pericol.

În numele Biroului Executiv Central aduc mulțumiri sincere Ministerului Apărării Naționale și tuturor celor care s-au implicat cu toată disponibilitatea în această acțiune și-i felicit pentru reușita ei.

PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

General-locotenent (r) Corneliu POSTU

Comments are closed.