ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI-25 OCTOMBRIE 2020

 MESAJUL PREȘEDINTELUI

ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”,

CU OCAZIA SĂRBĂTORIRII ZILEI ARMATEI ROMÂNIEI

– 25 OCTOMBRIE 2020.

 Ziua Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, instituită prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959,  semnifică eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia hortisto-fascistă, la data de 25 10.1944, obţinută prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, dintre care au fost uciși și răniți circa 58.000, prin care a fost eliberat orașul Carei.

Armata României a continuat lupta în războiul antifascist și după 25. 10 1944,  alături de puterile Naţiunilor Unite, pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, contribuind, cu mari  jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Semnificaţia Zilei Armatei este una profundă și legătura strânsă dintre Armată și  interesele fundamentale ale poporului şi naţiunii s-a întărit de-a lungul istoriei.

Ziua de 25 Octombrie este una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecut și prezent.

Astăzi, Armata României se prezintă ca o Armată puternică, integrată în NATO, bine pregătită, cu o contribuţie decisivă la promovarea securităţii şi stabilităţii regionale, precum şi la îndeplinirea angajamentelor României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi la implementarea Politicii de Apărare şi Securitate Comuna în Europa.

Nivelul profesional înalt şi calitatea umană a militarilor români ne fac cinste tuturor, contribuind esenţial la consolidarea capacităţii de apărare a ţării şi la prestigiul României în lume ca furnizor de securitate, în misiuni şi teatrele de operaţiuni din afara graniţelor la care România participă sub egida ONU, NATO, OSCE sau a Uniunii Europene.

Cu ocazia Zilei Armatei României – 25 octombrie 2020, la 76 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pământ românesc de sub ocupaţia străină, în cel de-al Doilea Război Mondial, în numele meu personal, al membrilor și simpatizanților Asociației Naționale Cultul Eorilor ”Regina Maria” mulțumesc tuturor militarilor români în activitate, în rezervă și în retragere pentru profesionalismul și sacrificiile dovedite, exprim admirația, respectul, prețuirea și recunoștința pentru demnitatea, curajul și dragostea de patrie dovedite de-a lungul istoriei României și urez tuturor sănătate, bucurii, viață lungă, noroc și succes în viitor !

 ONOARE și PATRIE!

 LA MULȚI ANI ȘI GLORIE ARMATEI ROMÂNIEI!

LA MULȚI ANI MILITARILOR ROMÂNI, ÎN ACTIVITATE, ÎN REZERVĂ, ÎN RETRAGERE ȘI PERSONALULUI DIN CADRUL ARMATEI ROMÂNIEI, ORIUNDE S-AR AFLA!

 NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR!

PREȘEDINTELE A.N.C.E.”REGINA MARIA”

General-maior (r) prof. univ. dr. Visarion NEAGOE

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *