ȘEDINȚA B.Ex.C., IANUARIE 2020

În data de 30.01.2020 s-a desfășurat prima ședință, din acest an, a Biroului Executiv Central al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, la sediul structurii din București.

Pe  durata activității au fost prezentate informări, s-au analizat/aprobat documente și acțiuni viitoare, au fost dezbătute stări de fapt de interes general: bilanțul și execuția bugetului de venituri și cheltuieli/2019, bugetul de venituri și cheltuieli/2020, acordarea Emblemei de onoare a Asociației (conform criteriilor și cerințelor standard aprobate)  cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, încheierea de noi protocoale de colaborare cu Agenția de Informații Geospațiale a Apărării și cu Arhivele militare naționale, premiile A.N.C.E.”R.M.” 2019, stadiul pregătirii adunărilor generale alr filialelor, aderarea la Forumul asociațiilor și fundațiilor care activează în domeniul apărării, Planul de Măsuri al M.Ap.N. privind cooperarea cu structurile asociative din domeniul apărării.

Cu acest prilej, au fost înmânate Emblemele de onoare, acordate cu ocazia Zile Naționale 2019, persoanelor  care nu au putut fi prezente la ceremonia din decembrie, anul trecut:

  • col. (r) CUJBA PETREA, vicepreședinte al  filialei Prahova;
  • col. (r) ing. PARASCHIVAN VALERIAN, președinte al filialei Galați.

Președinte de onoare al Asociației, domnul gl. bg. (rtr.) Petre STOICA a realizat și donat Asociației prima pictură cu tematică dedicată Cultului Eroilor, pentru realizarea muzeului A.N.C.E.”R.M.”

Biroul Executiv Central al Ascoațiaie Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *