MESAJUL PREȘEDINTELUI ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”, CU PRILEJUL ZILEI VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAȚII
În fiecare an, la 11 noiembrie, îi comemorăm pe bravii noștri colegi care și-au pierdut viața în Teatrele de Operații, acolo unde i-a trimis țara și îi onorăm pe veteranii care s-au întors acasă.
Ziua de 11 noiembrie, ziua veteranilor din Teatrele de Operații, nu este aleasă întâmplător, ea coincide cu evenimentele din 11 noiembrie 2003, când a căzut la datorie primul militar român ucis în Afganistan și cu data de 11 noiembrie 1918, când s-a încheiet Primul Război Mondial.
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” are o datorie nobilă de a omagia, neîncetat, eroii României, misiune de suflet care ne ghidează fiecare demers, fiindcă memoria celor care s-au jertfit pentru țară reprezintă busola noastră morală și legătura sacră dintre trecutul, prezentul și viitorul neamului nostru.
Profesionalismul, seriozitatea şi dăruirea militarilor noștri pe timpul executării misiunilor internaţionale prin care și-au câștigat respectul și aprecierea militarilor celorlalte armate, aliate și partenere, au promovat România și Armata sa și au făcut posibilă aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană. Credem, cu convingere, că solidaritatea și camaraderia care s-au sudat în misiuni trebuie să continue să ne ghideze acțiunile zi de zi.
În nume personal și al membrilor Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut și continuați să faceți pentru camarazii noștri, comunitate și pentru țară. Suntem alături de familiile celor care au pierit în lupte și de veteranii din Teatrele de Operații care sunt în viață şi care suferă de diferite afecțiuni.
Vă asigur de respectul nostru, de faptul că vă considerăm model de demnitate pentru tinerele generații și de convingerea că sunteți o dovadă vie a valorilor care definesc spiritul militar.
La mulți ani tuturor veteranilor din teatrele de operații! Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii noștri al căror sacrificiu nu-l vom uita niciodată.
Președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”
General-locotenent (r) Corneliu POSTU

