RESPECT ȘI RECUNOȘTINȚĂ VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAȚII

MESAJUL PREȘEDINTELUI ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”, CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII ZILEI VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAȚII

 

În fiecare an, la 11 noiembrie, românii și România celebrează Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, „…în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României...”.

În această zi îi comemorăm pe cei care și-au pierdut viața în Teatrele de Operații, acolo unde i-a trimis țara. Îi cinstim pe eroii al căror sacrificiu nu va fi uitat niciodată și ne gândim la familiile acestora care trebuie să primească un sprijin permanent de la societate.

Profesionalismul, seriozitatea şi dăruirea militarilor noștri, în activitate, în rezervă și în retragere în timpul misiunilor internaţionale au promovat România și Armata sa și au făcut posibilă aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană.

Pentru aceste sacrificii militarii români, unii dintre ei în rezervă și în retragere, merită respectul societății românești și să fie recunoscuți ca modele de curaj şi devotament pentru România și poporul român.

Acționând cu responsabilitate în zone de risc maxim, acolo unde interesele Țării i-au trimis, militarii români si-au făcut datoria, cu mult curaj și cu sacrificiul suprem, plătind un greu tribut de sânge: 31 de morți și peste 200 de răniți.

Ziua desemnată pentru omagierea eroilor și veteranilor din teatrele de operații coincide cu evenimentele din 11 noiembrie 2003, când a căzut la datorie eroul sublocotenent p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român ucis în Afganistan, urmat de colegul său, sergentul major Mihail-Anton Samuilă, rănit grav și mort după trei zile în spital.

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” îi omagiază și cinstește cu respect pe toți veteranii și eroii ostași români din toate timpurile, căzuți la datorie pentru Patrie, pe teritoriul național și în afara acestuia. Suntem alături de familiile celor care au pierit în lupte și de veteranii din Teatrele de Operații în viață care suferă de diferite afecțiuni.

Vom păstra mereu în amintire sacrificiul lor!

Președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”

General-locotenent (r) Corneliu POSTU

Posted in Evenimente | Leave a comment

PARTICIPAREA ANCE ”REGINA MARIA” LA CONFERINȚA ”ROMÂNIA ȘI RECONFIGURAREA SISTEMULUI DE RELAȚII INTERNAȚIONALE ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”

COMUNICAT Nr. 12 / 11.11.2025

 PARTICIPAREA A.N.C.E. ”REGINA MARIA” LA CONFERINȚA PE TEME ISTORICE ”ROMÂNIA ȘI RECONFIGURAREA SISTEMULUI DE RELAȚII INTERNAȚIONALE ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”

 La invitația conducerii Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Apărării Naționale ”Alexandru Iona Cuza”, colonelul (r) Nicolae IVAN, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a reprezentat structura la Conferința pe teme istorice ”ROMÂNIA ȘI RECONFIGURAREA SISTEMULUI DE RELAȚII INTERNAȚIONALE ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”, în  data de 11.11.2025.

Activitatea a fost organizată de  către Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI, în cooperare cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Apărării Naționale ”Alexandru Iona Cuza”, în sala de spectacole a Palatului Cercului Militar Național.

Conducătorul evenimentului a fost domnul general-maior (rtr.) Marin Ioniță, președintele ANCMRR -SRI, iar moderator a fost domnul general de brigadă Nicolae Pintelei, vicepreședinte al aceleiași asociații.

Pe durata Conferinței au susținut expuneri:

  • dr. Constantin Corneanu: ”România, geopolitica marilor puteri și Războiul Rece”;
  • dr. Florian Banu: ”8 mai 1945 – încheierea unui război mondial și debutul unor societăți economice de tip nou-SovRom-urile”.

Acțiunea s-a bucurat de o asistență aleasă și numeroasă, reprezentaând structuri asociative din domeniul ordinii publice, apărării naționale și siguranței naționale, care a apreciat ineditul și importanța informațiilor prezentate.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Posted in Comunicate, Evenimente | Leave a comment

PARTICIPAREA A.N.C.E. ”REGINA MARIA” LA PROIECTUL ”ÎMPREUNĂ PROTEJĂM ROMÂNIA”

COMUNICAT Nr. 11 / 10.11.2025

 PARTICIPAREA A.N.C.E. ”REGINA MARIA” LA PROIECTUL ÎMPREUNĂ PROTEJĂM ROMÂNIA”: ”Bucharest Leaders’ Summit: a Roadmap to the Future”

 Domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a participat la cea de-a XXXII-a ediție a proiectului ”Împreună protejam România”:”Bucharest Leaders’ Summit: a Roadmap to the Future” .

În cadrul evenimentului, domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU a prezentat anuarul European Movers&Shakers, în cadrul căruia sunt descrise și obiectivul, respectiv acțiunile Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

Acțiunea se desfășoară în București, în perioada 3-21 noiembrie 2025 și este organizată de Grupul de Presă MediaUno, Institutul Național de Statistică, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Asociația MediaUno.

”Bucharest Leaders’ Summit: a Roadmap to the Future” oferă o platformă de dezbateri în diverse domenii de activitate, cum sunt: Sănătate, Educație, Financiar-bancar, Cultură și Cercetare, Apărare și securitate națională, Energie, Industrie și servicii, Construcții, infrastructură și transporturi, Agricultură, Digitalizare și Inovare.

Peste 300 de speakeri analizezaă și fac propuneri pentru noua foaie de parcurs a României în Europa și în lume.

Deschiderea oficială a Summit-ului a avut loc în data de 3 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, sala Transilvania II, iar Conferințele Summit-ului sunt organizate în perioada 4-21 noiembrie 2025. la Institutul Național de Statistică.

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Posted in Comunicate, Evenimente | Leave a comment

PARTICIPAREA A.N.C.E.”REGINA MARIA” LA DUATLONUL REGAL INVICTUS, EDIȚIA a VII-a

COMUNICAT Nr. 10 / 10.11.2025

Participare la Duatlonul Regal Invictus, ediția a VII – a

La invitația președintelui Asociației Voluntarilor Invictus din România,

Domnul general-locotenent (r) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a participat la Duatlonul Regal Invictus, ediția a VII – a, ce s-a desfășurat în garnizoana Curtea de Argeș, în data de 08 noiembrie 2025.

Duatlonul se constituie într-un preambul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, care este sărbătorită în România în data de 11 noiembrie și onorează în fiecare an militarii care au participat la misiuni în Teatrele de Operații.

Printre personalitățile militare și civile participante la activități s-au numărat ASR, Principele Radu, cel care a dat startul oficial pentru crosul adulților, a ținut un discurs și a premiat câștigătorii, precum și domnul general-maior Valentin Brânzei, directorul Statului Major al Apărării.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul  Statului Major al Apărării, Federației Române de Triatlon, Asociației CAMARAZII, Asociației Sportive „Vânătorii Posadei”/Batalionul 33 Vânători de Munte, Asociației militarilor veterani și militarilor cu dizabilități – Curtea de Argeș și cu concursul unor structuri ale administrației publice și culturii din județul Argeș.

Principalele acțiuni ale competiției, organizate pentru copii și adulți, cu probe adapttate și persoanelor cu dizabilități, au fost: cros, program artistic susținut de Clubul Copiilor din Curtea de Argeș și un recital al Chitariștilor de la Argeș, acțiune civică specială de instruire în acordarea primului ajutor, organizată pe mai multe ateliere.

Mulțumiri organizatorilor! Felicitări participanților!

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Posted in Comunicate, Evenimente | Leave a comment

LA MULȚI ANI ARTILERIȘTILOR ȘI ARTILERIEI ROMÂNE!

MESAJUL PREȘEDINTELUI ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR „REGINA MARIA” MCU  OCAZIA ZILEI ARTILERIEI ROMÂNE

În fiecare an, la data de 10 noiembrie Armata română sărbătorește Ziua Artileriei Terestre.

În urmă cu 182 de ani, la 10 noiembrie 1843, s-a înființat prima baterie de tunuri, la porunca Domnitorului Țării Românești, Gheorghe Bibescu. Artileria, una dintre cele mai vechi arme, a cunoscut o evoluție rapidă și consistentă, participând la toate luptele determinante pentru România și poporul român: Războiul pentru Independență, Războiul pentru Întregirea Neamului și al Doilea Război Mondial.

Artileria română a dat numeroși eroi care s-au jertfit pentru patrie, precum și personalități ilustre ale României: foști comandanți de divizii și armate, 10 generali artileriști foști șefi ai Apărării, 11 artileriști foști miniștri în diferite domenii, doi artileriști foști prim-miniștri.

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” își exprimă respectul și recunoștința pentru eroii artileriști căzuți la datorie pentru țară în toate timpurile, aduce mulțumiri, îsi exprimă încrederea și îi felicită pe camarazii artileriști în activitate, în rezervă și în retragere care astăzi sărbătoresc Ziua armei și le transmite tuturor cele mai sincere urări de bine, de împlinire a misiunilor complexe și grele încredințate, sănătate și  bucurii.

La mulți ani artileriștilor români!

La mulți ani, glorie și onoare Artileriei Române!

 Președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”

General-locotenent (r) Corneliu POSTU

Posted in Evenimente | Leave a comment

SIMPOZION OMAGIAL DEDICAT REGINEI MARIA

SIMPOZION OMAGIAL DEDICAT REGINEI MARIA, LA ÎMPLINIREA A 150 DE ANI DE LA NAȘTEREA ACESTEIA.

Azi, 31 octombrie 2025, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” (A.N.C.E.”R.M.”), prin Biroul Executiv Central (B.Ex.C), a organizat Simpozionul Omagial ”Maria, o Regină în slujba Țării și Armatei ei”, în grandioasa Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, București.

La deosebitul eveniment cultural-istoric, de înaltă ținută morală și spirituală, au participat reprezentantul Casei Regale a României, personalități militare și civile, foști șefi ai Statului Major al Apărării, academicieni, istorici, profesori, muzeografi, ambasadori, regizori, președinți ai filialelor, studenți militari, tineri membri ai cercurilor ”Cultul Eroilor” din București și membri ai asociației.

Lucrările simpozionului au fost deschise de către domnul General-locotenent (r.) Corneliu POSTU, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, care a adresat un mesaj de bun venit invitaților, a făcut scurte prezentări ale obiectivului simpozionului, programului și a personalităților care au susținut materiale omagiale, dedicate Reginei Maria.

Alteța Sa Regală, Principele Radu a a susținut o evocare a personalității Reginei Maria și a transmis aprecierile și mesajul casei Regale a României.

Domnul general Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a susținut o scurtă alocuțiune de cinstire a memoriei Reginei Maria și a reamintit că Armata României, în semn de apreciere și recunoștință, a denumit promoția 2025,  a celor 3000 de absolvenți ai instituțiilor militare de învățământ, ”Regina Maria-150”.

În continuare, domnul general (rtr.) Mircia Chelaru a susținut un discurs evocativ dedicat Reginei Maria, remarcând dăruirea acesteia pentru binele poporului român care a adoptat-o.

Distinșii vorbitori au prezentat informații inedite și interesante din viața Reginei Maria, contribuind la realizarea unor momente emoționante.

Moderatorul activităților a fost domnul general de brigadă (rtr.) Grigore Buciu, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

Au susținut comunicări științifice:

Conferențiar univ. dr. Florian BICHIR, Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”, Prodecan, Facultatea de Securitate și Apărare – Regina Maria în perioada retragerii  la Iași și implicarea în diplomație.

Prof. univ. dr. Petre OTU, Președinte de onoare al Comisiei Române de Istorie Militară-Regina Maria și corpul ofițeresc român în Primul Război Mondial.

Colonel (rtr) dr. Ilie SCHIPOR, vicepreședinte ANCE ”Regina Maria”- ”Regina Maria și tezaurul României evacuat la Moscova.

Dr. Adrian-Silvan IONESCU, Director al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” – Vizita Reginei Maria în SUA.

Prof. Eugen PETRESCU, Președintele filialei Vâlcea a ANCE „Regina Maria” – Lucrări de artă plastică dedicate Reginei Maria în perioada 2009–2025.

 

Bianca BRAD, actriță și Rebeca MOLEA, elevă la Colegiul Economic „Viilor”, au susținut un Moment artistic – Regina Maria.

Invitații au putut viziona Expoziția tematică „Regina Maria – o memorie vie” – curator Cristina MAVRODIN.

Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” a organizat  expoziția cu publicistica și distincțiile acesteia, pe care participanții au apreciat-o.

Asistența a apreciat excelentul film documentar evocativ „Maria – inima României”, realizat de  Dan DRĂGHICESCU, producător asociat, cu sprijinul lui Johnny FLORESCU din SUA.

În încheierea activității,  Asociația ”Tradiția Militară” a prezentat câteva mișcări ale instrucție de front cu arma și ceremonia depunerii jurământului militar, din perioada 1914-1920.

Simpozionul s-a constituit într-un minunat omagiu dedicat Reginei Maria, un eveniment cu distincție, noblețe, frumusețe și reprezentativitate!

Mulțumiri participanților! Felicitări organizatorilor!

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Posted in Evenimente | Leave a comment

SIMPOZION OMAGIAL, DEDICAT REGINEI MARIA-PROGRAM 31 OCT 2025

Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXEV=CUTUV CENTRAL

Posted in Evenimente | Leave a comment

OMAGIU REGINEI MARIA, LA 150 DE ANI DE LA NAȘTERE

 

OMAGIU REGINEI MARIA, LA 150 DE ANI DE LA NAȘTERE

Astăzi, 29 octombrie 2025, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” (A.N.C.E.”Regina Maria”) omagiază și își exprimă recunoștința față de Regina Maria, la împlinirea a 150 de ani de la naștere: 29 octombrie 1875.

Om de stat, supranumită și ”Regina soldat”, „Mama răniților”, ”Inima României” Regina Maria a avut un rol important în realizarea și recunoașterea României Mari.

La inițiativa Reginei Maria, în anul 1919, la 12 septembrie, prin Decretul 4106, a fost înființată SOCIETATEA ”MORMINTELE EROILOR CĂZUȚI ÎN RĂZBOI” (S.M.E.C.R.) al cărei președinte de onoare a fost aleasă chiar Regina Maria, iar președinte executiv a fost desemnat Patriarhul Miron Cristea.

După 1991, prin transformări succesive, denumirea structurii a ajuns la cea de astăzi, ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”, care este continuatoarea obiectivelor nobile ale S.M.E.C.R.: cinstirea memoriei și promovarea sentimentului de recunoştinţă faţă de faptele tuturor eroilor care şi-au jertfit viaţa pe Altarul Patriei, cultivarea patriotismului în rândurile tineretului.

 Nu vărsaţi lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviţi-i în cântare, aşa ca faima numelor lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor!                                                           Regina Maria

Cu această ocazie, ne exprimăm omagiul și recunoștința față de Regina Maria și de faptele sale, și ne asumăm îndeplinirea misiunii Asociației care-i poartă numele.

Mulțumim tuturor membrilor și simpatizanților A.N.C.E.”Regina Maria”, pentru eforturile susținute și implicarea benevolă în organizarea acțiunilor dedicate evenimentului de azi și pentru dăruirea în promovarea cultului eroilor la români.

În semn de prețuire și recunoaștere a meritelor Reginei Maria, în data de 31.10.2025, A.N.C.E.”Regina Maria” va organiza simpozionul cu tema ”MARIA, O REGINĂ ÎN SLUJBA ȚĂRII ȘI A ARMATEI EI.”, la sediul Palatului Cercului Militar Național, sala de Marmură, începând cu ora 10:00.

PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

General – locotenent (r) Corneliu  POSTU

Posted in Evenimente | Leave a comment

EXCURSIE TEMATICĂ DEDICATĂ REGINEI MARIA, LA 150 DE ANI DE LA NAȘTERE

EXCURSIA TEMATICĂ ”MARIA, O REGINĂ ÎN SLUJBA ȚĂRII ȘI A ARMATEI EI.”-Castelul Peleș și Pelișor din Sinaia și Muzeul Național Bran –

Astăzi, 29 octombrie 2025, se împlinesc 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României (29 octombrie 1875), supranumită și ”Regina soldat”, „Mama răniților”, sufletul luminos al unei epoci și inima vie a României Mari, a celei care a știut să îmbine puterea cu grația, credința cu iubirea.

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” (A.N.C.E.”Regina Maria”) a planificat și organizat, în omagierea memoriei Reginei Maria, o serie de manifestări cultural-istorice, începând cu organizarea unei Excursii Tematice dedicată cinstirii Reginei Maria, la Castelul Peleș și Pelișor din Sinaia și la Muzeul Național Bran, aflat în apropierea Castelului Bran.

La eveniment au participat membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” din Biroul Executiv Central, membrii filialei Municipiului București și elevi ai cercului „Cultul Eroilor” din Colegiul Economic „Viilor”, București.

Această călătorie a fost realizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” cu sprijinul Casei Regale, întregul grup beneficiind de sprijn pentru intrarea liberă în spațiile castelelor Peleș și Pelișor, iar transportul a fost asigurat de firma „Oasis Design and Build”, cărora le adresăm mulțumirile cuvenite.

Împreună, într-o frumoasă zi de toamnă, delegația Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” a pornit spre Sinaia, orașul de la poalele Munților Bucegi, spre a vizita Castelul Peleș și Castelul Pelișor, două capodopere arhitecturale, unde a putut admira obiectele de artă aflate în patrimoniu național, interiorul castelului, bogat în lemn sculptat, oglinzi venețiene, vitralii și tapiserii.

Participanții au trecut prin sala armelor, prin biblioteca secretă a regelui, sala de spectacole. Ghidul grupului, un muzeograf dedicat, a povestit despre Carol I, monarhul care și-a dorit un castel în acest loc,  demn de toată admirația privind eleganța și bunul gust dovedite.

În fiecare colț al castelului s-a simțit prezența subtilă a Reginei Maria, urmele gustului ei rafinat, mici obiecte decorative, tablouri cu motive florale.

Cel mai important obiectiv din excursie a fost Castelul Pelișor, locul unde se află inima Reginei Maria. Acesta a fost construit pentru tânărul cuplu Ferdinand și Maria. Dacă Peleșul era reședința oficială a regelui Carol I, Pelișorul era refugiul intim al reginei. Încă de la intrare, membrii asociației au putut observa stilul Art Nouveau, culorile aurii și verzi, motivele celtice și bizantine. Un spațiu luminos, tăcut, aproape mistic. Camera de aur, proiectată de regină, a fost admirată de întreg grupul. Pereții sunt acoperiți cu foiță de aur, motive solare și simboluri ale vieții.  La final, au fost admirate grădinile regale, sub lumină blândă a toamnei.

Pe aleile umbrite ale castelului Peleș, printre ecourile munților și murmurul izvoarelor, răsună, și astăzi, sunetul inconfundabil al viorii lui George Enescu care a fost deseori invitat la castel. Regele Carol I îl prețuia pentru rigoarea și disciplina sa, iar Regina Maria, cu sensibilitatea ei artistică, îl considera o expresie vie a sufletului românesc.

Următorul popas a fost făcut la Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia.

Elevii Cercului „Cultul Eroilor” au făcut popas și la Cimitirul Eroilor din Sinaia, lăsând buchete de flori și toată recunoștința lor.

Pe înserat, delegația A.N.C.E.”Regina Maria” s-a îndreptat către Castelul Bran, fostă fortăreață de graniță vreme de multe secole, cu ziduri groase, turnuri înalte și curte ce adăpostea negustorii veniți la Brașov. În 1920, acest castel a fost dăruit Reginei Maria drept semn de recunoștință pentru sprijinul său în unirea Transilvaniei cu România. Astăzi, Muzeul Național Bran, păstrează și adăpostește, în colecțiile sale, obiectele ce-au aparținut Reginei Maria la Bran.

Participanții au fost întâmpinați de dna Anemona Todor, muzeograf dedicat care le-a povestit cu atâta emoție despre Regina Maria. Printre obiecte, fotografii și simboluri, păstrate cu grijă în colecțiile muzeului, au regăsit chipul și sufletul Reginei care a iubit oamenii, arta și frumosul. Spiritul Reginei Maria a rămas viu, în tăcerea vitrinelor, în lumina care se așază blând peste tot ce a iubit.

Pe durata întregii călătorii, domnul gl. bg. (rtr) Grigore Buciu, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”,  a prezentat personalitatea Reginei Maria, tumultul anilor Marelui Război, precum și contribuția imensă pe care aceasta a avut-o, implicându-se activ în susținerea armatei și a populației afectate de război, vizitând frecvent spitale și tranșee, încurajând soldații români și oferindu-le sprijin moral.

Domnul general a subliniat că Regina Maria a fost implicată activ în viața politică a țării, militând pentru recunoașterea internațională a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României, jucând un rol important în timpul Conferinței de pace de la Paris din 1919.

La finalul excursiei,  toți participanții au primit o revistă omagială, „Maria, o regină în slujba țării și a armatei ei”, coordonată de Col. (rtr) Petru Gurău, președintele filialei București, Col. (rtr.) prof. univ. dr. Alexandru Oșca, fost director al Arhivelor Militare, membru al Biroului Executiv Central și purtător de cuvânt al A.N.C.E. ”Regina Maria”, dna Lucreția Nechifor, vicepreședinte al A.N.C.E.”Regina Maria”- filiala Municipiului București, dna Evelyne-Maria Croitoru, membru al  A.N.C.E.”Regina Maria”- filiala Municipiului București și eleva Miruna-Iulia-Alexandra Ene – membru al Cercului „Cultul Eroilor” din Colegiul Economic „Viilor”, București, sector 5.

Doamna Ecaterina Mihai, pictoriță, membră a A.N.C.E.”Regina Maria”- filiala Municipiului București, le-a oferit psrticipanților vederi/cărți poștale cu picturile realizate de dânsa, ilustrând Castelul Peleș, Castelul Bran și Castelul de la Balcic.

Această excursie a însemnat o călătorie interioară, reamintind fiecăruia cât de importantă este emoția, dragostea față de oameni și locurile în care trăiește istoria.

Regina Maria nu aparține trecutului, ea continua să ne inspire și să ne unească.

Am învățat că iubirea este singura forță care biruie totul”

( Regina Maria / Povestea vieții mele)

Patriotismul Reginei Maria rămâne un model și o sursă de inspirație pentru noi toți.

Lucreția Nechifor, vicepreședinte al filialei Municipiului București a

Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”

 Colonel (r) Nicolae IVAN

Biroul Executiv Central

 

Posted in Evenimente | Leave a comment

LA MULȚI ANI, GLORIE ȘI ONOARE ARMATEI ROMÂNIEI: 25.10.2025

MESAJUL

PREȘEDINTELUI ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILR ”REGINA MARIA”cu prilejul ZILEI ARMATEI ROMÂNIEI: 25 OCTOMBRIE 2025

La 25 octombrie, românii sărbătorim și cinstim Armata României, garantul independenței, unității și suveranității României, pilon de bază al societății, existenței țării și al națiunii noastre.

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” respectă și cinstește memoria eroilor neamului și prețuiește efortul militarilor în activitate, în rezervă și în retragere pentru a fi gata oricând și oriunde să-și apere Țara.

Cu prilejul Zilei Armatei României, membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” aducem mulțumiri  militarilor români și familiilor acestora, pentru sacrificiile zilnice depuse în slujba țării, omagiem eroii armatei, de ieri și de azi, ne exprimăm profundul respect și recunoștința pentru tot ceea ce fac aceștia în apărarea intereselor și viitorului României.

Tuturor militarilor în activitate, în rezervă / în retragere și familiilor acestora le urăm sănătate, bucurii și fericire alături de cei dragi!

 LA MULȚI ANI MILITARILOR ROMÂNI!

LA MULȚI ANI, GLORIE ȘI ONOARE ARMATEI ROMÂNIEI!

PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA

General-locotenent (r) Corneliu POSTU

 

Posted in Fără categorie | Leave a comment