LA MULTI ANI STATULUI MAJOR AL APĂRRĂRII!

Astăzi, 12 noiembrie 2026, marcăm 167 de ani de la înființarea Statului Major al Apărării (SMAP), instituția care reprezintă creierul strategic și garanția stabilității Armatei României.

De la actul fondator al domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1859 și până la provocările complexe ale prezentului, această structură de elită a rămas un simbol al viziunii, disciplinei și devotamentului față de țară.

Pentru noi, membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, cei care am servit cu mândrie sub drapel, această aniversare este un prilej de profundă recunoștință și solidaritate camaraderească.

Apreciem disponibilitatea conducerii SMAp de a sprijini eforturile și acțiunile Asociației noastre în îndeplinirea menirii sfinte de cinstire a eroilor neamului și de promovare a cultului eroilor la români.

În același timp, ne exprimăm încrederea în dezvoltarea și întărirea cooperării bilaterale, în domeniile de interes comun.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Statului Major al Apărării, în numele meu, și al membrilor Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, transmit cele mai sincere felicitări conducerii SMAp, militarilor activi, rezerviștilor și personalului civil care au trudit și care trudesc în cadrul structurii.

Vă mulțumim pentru profesionalismul și responsabilitatea cu care vegheați la securitatea și demnitatea României, în țară și în teatrele de operații.

Pios omagiu eroilor care s-au jertfit pentru neam!

Vă doresc tuturor sănătate, putere de muncă și succes în îndeplinirea nobilelor misiuni.

La mulți ani, Statului Major al Apărării!

La mulți ani, dragi camarazi!

Președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”         

General-locotenent (r) Corneliu POSTU

Informații suplimentare pe Facebook și Instagram

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *