Participarea reprezentanților A.N.C.E..”Regina Maria” la sărbătorirea Zilei Victoriei de la Chanakale, la cimitirul eroilor turci din București, în data de 18.03.2026

COMUNICAT Nr. 17/20.03.2026

Participarea reprezentanților A.N.C.E..”Regina Maria” la sărbătorirea Zilei Victoriei de la Chanakale, la cimitirul eroilor turci din București, în data de 18.03.2026

Delegația Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, constituită din personal al Biroului Executiv Central, colonel (r) Nicolae Ivan – vicepreședinte, colonel Remus Macovei -vicepreședinte / președintele filialei Constanța și căpitan (rtr) Ioan Ioniță – membru, și personal din cadrul filialei București, colonel (rtr) Petru Gurău – președinte de onoare, locotenent-colonel (r) Carmen Rotărescu – președinte, sergent-major voluntar Elena-Adriana Brumaru – vicepreședinte, plutonier adjutant principal (r) Carmen-Maria Ghinea – secretar și colonel (r) Marius Crucean – membru, la invitația excelenței sale Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București, a participat la ceremonia militară și religioasă pentru omagierea eroilor turci, organizată cu ocazia Zilei Victoriei de la Chanakale, la cimitirul turcesc din București, în data de 18.03.2026.

 

Evenimentul s-a bucurat de o largă și distinsă participare: reprezentanți ai ambasadei Turciei; reprezentanți ai numeroaselor instituții, asociații socio-profesionale, companii și fan-cluburi sportive turcești; reprezentanții unor ambasade prietene Turciei; reprezentantul președinției României; general- maior Valentin Brânzei, directorul S.M.Ap. – reprezentantul Ministerului Apărării Naționale și al Statului Major al Apărării din România; colonel Petruț-Dănuț Sârghie-Ciobanu – directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor; general – maior (rtr) Marian Buciuman, general-locotenent (r) Cătălin Tomescu și general de brigadă (r) Vasile Ene – reprezentanții Asociației Naționale a Cadrelor Militar în Rezervă și în Retragere ”Alexandru-Ioan  Cuza” din MApN.

Activitatea s-a desfășurat pe durata a patru momente principale:

  • sosirea și alocuțiunea excelenței sale Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București;
  • ceremonia depunerii coroanelor de flori;
  • ceremonia religioasă;
  • depunerea de flori la mormintele eroilor din cimitir.

Membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor au depus o coaroană de flori la monumentul eroilor turci

și flori la mormintele celor patru eroi de origine română din cimitirul turcesc: Ștefan Oglu Yani, Dimitrie Oglu Vasile, Anastasi Oglu Kosti și Apostol Oglu Nicola.

 

La finalul ceremomoniilor, colonelul (rtr) Petru Gurău i-a înmânat excelenței sale Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București, scrisoarea domnului general-locotenent Corneliu Postu, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” și monografia Asociației. Cu acest prilej, ambasadorul Özgür Kıvanç Altan a transmis mulțumiri și aprecieri  președintelui A.N.C.E. ”Regina Maria” și membrilor structurii, participanți la eveniment.

Ambasadorul Turciei a precizat că Republica Turcia a identificat un teren corespunzător în Istanbul, destinat unui cimitir al eroilor români în Turcia. Urmează ca decizia finală să se ia de instituțiile președinților din România și Turcia.

Doamna locotenent-colonel (r) Carmen Rotărescu, președintele filialei București, le-a solicitat sprijinul excelenței sale Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia și secretarului ambasadei Turce și aceștia au promis că vor susține realizarea unui Protocol de Cooperare între Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” și structura asociativă națională centrală reprezentativă din Turcia, în domeniul Cultului Eroilor.

Evenimentul a fost larg mediatizat în mass media din România și Turcia.

 Colonel (r) Nicolae IVAN

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Comunicate, Evenimente. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *