COMUNICAT Nr. 30/01.07.2026
PARTICIPAREA A.N.C.E.„REGINA MARIA” LA CENTENARUL DEZVELIRII MONUMENTULUI OFIȚERILOR JERTFIȚI PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI
Astăzi, 1 iulie 2026, domnul general-locotenent (r) Corneliu Postu, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, alături de reprezentanții Filialei Sibiu a Asociației, reprezentanți ai autorităților publice locale, distinși invitați și numeroși patrioți români a participat la festivitățile dedicate „Centenarului dezvelirii Monumentului Ofițerilor Jertfiți pentru Întregirea Neamului” ridicat în memoria ofițerilor de infanterie care și-au sacrificat viața pentru împlinirea idealului național în luptele din Marele Război, grup statuar situat în incinta Cazărmii 700 din Sibiu, la sediul fostei Școli de Ofițeri de Infanterie nr. 2 din Sibiu (Bulevardul Victoriei, colț cu strada Avrig).
Cu 100 de ani în urmă, la 1 iulie 1926, la Sibiu, în prezența Regelui Ferdinand I și a Principelui Nicolae, a autorităților și personalităților locale, precum și a unor figuri publice marcante ale vremii din Guvernul și Armata României Mari, s-a desfășurat solemnitatea dezvelirii „Monumentului Ofițerilor Jertfiți pentru Întregirea Neamului”.
La ceas aniversar, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, împreună cu Instituția Prefectului/Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Mitropolia Ardealului, Filiala Județeană Sibiu a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, Filiala Județeană „General Traian Moșoiu” a Asociației Naționale a Veteranilor de Război și Asociația Absolvenților de Artilerie, au organizat o serie de manifestări dedicate evocării și reconstituirii evenimentului istoric petrecut în urmă cu un secol.
Recunoștință și Glorie Ofițerilor Eroi ai Armatei României!
Mulțumiri organizatorilor și felicitări participanților!
B.Ex.C. al AN.C.E.„REGINA MARIA”



